Marcel Ciolacu a afirmat că nu existat niciodată o discuţie între el şi preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, că rotaţia guvernamentală nu va avea loc. Liderul PSD a precizat că a venit vremea în România ca doi lideri politici să respecte acordurile pe care le-au semnat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marcel Ciolacu a declarat, duminică, la Prima News, că se vede cu premierul Nicolae Ciucă de două, trei ori pe săptămână.

„Mă văd periodic cu primul-ministru Nicolae Ciucă. Avem cel puţin două, de trei pe săptămână şi vorbim foarte des la telefon. Iarăşi o premieră în politica românească, poate şi de aici, anumiţi colegi atât din PSD, cât şi din PNL suspicionează că fac nişte decizii fără să anunţăm. Nu luăm nicio decizie. Încercăm să ne coordonăm activitatea executivă şi legislativă, lucru care nu s-a întâmplat niciodată între doi lideri ai celor mai mari partide din România”, a afirmat liderul PSD.

El a mai anunţat că nu a avut nicio discuţie cu Nicolae Ciucă ca rotativa guvernamentală să nu aibă loc. 

„Niciodată nu a existat între mine şi domnul Nicolae Ciucă o discuţie că această rotaţie nu va avea loc. Dimpotrivă, discuţia a fost una cu oameni cu stat că, în sfârşit, a venit vremea în România ca doi lideri politici să respecte acordurile pe care le-au semnat. Şi veţi vedea că aşa va fi. Din punctul meu de vedere va fi o rotaţie rapidă, într-un termen foarte scurt. Avem această datorie faţă de români. Cred că  toată lumea s-a săturat de scandaluri politice, nu pui nimic în farfurie  cu scandalul politic decât stai şi te uiţi mai des la televizor să vezi ce se întâmplă. Dar lumea e sătulă de această abordare din partea politicienilor. Lucru pe care îl ştiu şi eu şi domnul Nicolae Ciucă. Lucrurile vor fi mult mai simple decât încercăm să le speculăm”, a explicat Marcel Ciolacu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.