Curtea Constituţională a admis, miercuri cu unanimitate de voturi, sesizarea formulată de preşedintele Klaus Iohannis asupra legii pentru modificarea şi completarea legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeştiˮ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare. Astfel, legea este neconstituţională în ansamblul ei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În esenţă, Curtea a reţinut că soluţia legislativă criticată vizează transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, fără a cuprinde acordul unităţii administrativ-teritoriale cu privire la dobândirea bunului în patrimoniul său, ceea ce potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, echivalează cu încălcarea art. 120 alin. (1) din Constituţie referitor la principiul autonomiei locale.

Totodată, s-a reţinut că actul normativ criticat, sub aspect formal, reprezintă o lege, fiind adoptată de Parlament, dar, sub aspect material, acesta cuprinde un act de dispoziţie asupra unui bun determinat din domeniul public al statului, care nu detaliază condiţiile specifice mecanismului transferului interdomenial şi nu stabileşte garanţii în vederea realizării obiectivului urmărit – construirea Ansamblului Arhiepiscopal al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Or, se impune respectarea acestor condiţii, având în vedere importanţa domeniului reglementat, precum şi faptul că suprafaţa de teren vizată este afectată unei utilităţi publice – cercetarea-dezvoltarea-inovarea în domeniul agricol -, care constituie o prioritate naţională.

Reţinând că, potrivit dispoziţiilor art.136 alin.(2) şi (4) din Constituţie, proprietatea publică beneficiază de un regim de protecţie specială menit să asigure ocrotirea şi garantarea sa efectivă, precum şi eficienţa în valorificarea sa, s-a constatat că transmiterea suprafeţei de teren din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, astfel cum este reglementată prin legea criticată, nu îşi găseşte fundamentul într-o reglementare precisă şi previzibilă, care să corespundă standardului constituţional de protecţie a proprietăţii publice şi care să respecte obligaţia constituţională a statului de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, stimularea cercetării ştiinţifice, exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional, ocrotirea mediului înconjurător şi menţinerea echilibrului ecologic, astfel cum este consacrată de art.135 alin.(2) lit c), d) şi e) din Constituţie.

Este, aşadar, sarcina legiuitorului să adopte soluţii legislative coerente, care să asigure garantarea şi ocrotirea eficientă a proprietăţii publice a statului, în sensul stabilirii unor condiţii şi garanţii adecvate pentru a evita fragilizarea acesteia”, arată comunicatul de presă al CCR.

Pe 12 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeştiˮ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare.

„Prin legea criticată se transmite un teren în suprafaţă de 20 ha din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în domeniul public al municipiului Suceava, în vederea construirii Ansamblului Arhiepiscopal al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. ”Prin modul de adoptare şi prin conţinutul său normativ, aceasta contravine unor norme şi principii constituţionale, precum cele referitoare la calitatea şi previzibilitatea legii, componente ale principiului legalităţii consacrat de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, principiului autonomiei locale reglementat de art. 120 din Constituţie şi regimului proprietăţii publice şi garanţiilor sale, prevăzute de art. 135 şi art. 136 din Constituţie”, precizează şeful statului, în textul sesizării către CCR.

Şeful statului arată că în cazul prezentei legi deduse controlului de constituţionalitate nu este motivată raţiunea pentru care suprafaţa de 20 de ha supusă transferului nu mai este necesară Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeştiˮ - forul naţional de consacrare academică şi de coordonare a activităţii de cercetare ştiinţifică în domeniile agriculturii, silviculturii, acvaculturii, medicinei veterinare, industriei alimentare, dezvoltării rurale şi protecţiei mediului – şi, în consecinţă, îşi pierde caracterul de teren indispensabil activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare şi multiplicării materialului biologic.

De asemenea, este menţionat că Legea supusă controlului de constituţionalitate nu conţine prevederi referitoare la ipoteza în care, dintr-un motiv sau altul, nu este realizat scopul preconizat, respectiv construirea şi, mai mult, chiar funcţionarea ulterioară a Ansamblului Arhiepiscopal al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.