Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, subliniază, în mesajul transmis de Ziua Naţională, că românii din ţară şi din străinătate trebuie să facă tot posibilul ”ca fundamentele nobile pe care e clădită această naţiune să pătrundă în inimile şi în conştiinţa copiilor şi adolescenţilor de azi, cu eleganţă şi discreţie”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ne reuneşte, de 1 Decembrie, un mare eveniment, unul de cea mai înaltă semnificaţie şi importanţă în istoria neamului nostru: Ziua Marii Uniri din 1918. Iar în timpurile pe care le trăim este absolut vital pentru fiecare dintre noi şi pentru toţi românii laolaltă să ştim cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm. Un trecut de mii de ani, cu o uriaşă încărcătură sufletească ne leagă, o umanitate extraordinară, dăruirea în muncă şi în credinţă. Ele au fondat naţiunea română care, prin curaj, prin eroism, prin unitatea de sânge, de limbă şi de spirit a reuşit să supravieţuiască încercărilor dure ale istoriei”, a afirmat Cătălin Predoiu, în mesajul transmis de Ziua Naţională.

El a amintit de cei care au contribuit la realizarea Marii Uniri.

”Provinciile noastre – divizate de puteri cotropitoare, de imperii cu ambiţii şi puteri neţărmurite – au ştiut să-şi menţină în adâncul inimii muzica absolut unică a cântecului de dor. S-au prăbuşit imperii: otoman, rusesc, austro-ungar şi noi ne-am putut în sfârşit împlini destinul de ţară ce-şi înfăptuia Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, sărbătoare sacră a neamului românesc. Nu voi insista asupra cărturarilor, a bisericii, a oamenilor politici cărora le datorăm deşteptarea şi activarea tuturor românilor cărora trebuie să le rămânem pe veci recunoscători”, a arătat Predoiu.

El a continuat spunând că ”azi monumentul pe care ar trebui să-l reprezinte în conştiinţa noilor generaţii strămoşii noştri – cărora le datorăm ceea ce suntem – devine progresiv inexistent”.

”Iar apelul meu din aceste clipe, către cei prezenţi, către românii din întreaga ţară şi din diaspora, este un apel solemn pentru a face – şi nu a lăsa în grija altora – tot ce e cu putinţă pentru ca fundamentele nobile pe care e clădită această naţiune să pătrundă în inimile şi în conştiinţa copiilor şi adolescenţilor de azi, cu eleganţă şi discreţie – temelie a culturii noastre, garanţie a supravieţuirii noastre, încărcătură şi fundament moral indispensabile pentru viitorul lor şi al ţării. Trăiască România! La mulţi ani!”, a subliniat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.