Ministrul demisionar al Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, vineri, la sediul ministerului, că în acest moment Sorin Grindeanu ”este singur, un premier al nimănui, legat cu lanţuri de scaunul de prim-ministru”. Ea a acuzat colaborarea defectuoasă cu premierul şi a spus că demisiile miniştrilor ”nu sunt întâmplătoare”, ci reprezintă un semnal pe care au vrut să îl dea că nu se mai putea continua în această formulă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nimeni nu i-a dat domnului Grindeanu o foaie de hârtie şi un pix şi i-a spus «notează nişte nume care vor fi miniştri». Vă garantez că nu a fost aşa. Nimeni nu l-a oprit să îşi spună părerea în CEX sau la Palatul Victoria”, a afirmat Carmen Dan, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.

CITEȘTE ȘI Carmen Dan: Vreau să transmit un mesaj de stabilitate. Pe mine nu m-a sunat nimeni; dacă ar fi făcut-o, eu eram la minister

”Demisiile noastre nu sunt întâmplătoare. Am vrut să dăm un semnal foarte clar că nu mai puteam continua în această formulă. Noi am conştientizat că acest program nu este al lui Sorin Grindeanu, este al partidului şi este în interesul României”, a susţinut ea.

Ministrul demisionar a acuzat colaborarea defectuoasă cu premierul, arătând că atunci când existau probleme acesta nu se implica în găsirea de soluţii pentru rezolvarea acestora.

”Nu este suficient să ridici o problemă dacă simţi că după aceste discuţii nu se întâmplă nimic”, a spus ea.

În opinia ei, procedural, membrii Guvernului nu au greşit, pentru că întâi au mers şi au discutat problemele la Palatul Victoria şi abia apoi le-au discutat în plan politic.

”De fiecare dată când am avut o problemă de gestionat, m-am dus şi am discutat cu primul ministru. Într-un final, şi eu şi colegii mei am încercat să explicăm de ce suntem într-o situaţie în care această comunicare este doar din partea noastră. (...) Această decizie de a demisiona a fost o decizie pe care nu am discutat-o înainte, nu ne-am dus cu această intenţie în CEx, ci pur şi simplu a fost o reacţie de solidaritate între noi, membrii guvernului, ca să transmitem un  semnal că ne dorim să fie dialog. Noi nu am văzut altă soluţie”, a mai declarat Carmen Dan.

Ea a afirmat, de asemenea, că premierul, chiar dacă o perioadă a fost prezent la CEx, ”s-a purtat ca şi cum a fost absent, nu a dat niciun semnal că şi-ar dori un dialog, a plecat şi asta a fost”.

”Domnul Grindeanu în acest moment e singur, un premier al nimănui, legat cu lanţuri de scaunul de prim-ministru”, a susţinut Carmen Dan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.