Europarlamentarul PSD Carmen Avram a afirmat că problema legată de atitudinea Austriei în privinţa admiterii României în Schengen este ce a cerut Austria României şi noi nu i-am dat, precizând că pretextul acesta cu migraţia nu ţine. Avram a menţionat că dacă nu îi putem da Austriei ceea ce îşi doreşte, atunci trebuie să găsim o cale să îi dăm altceva care ar ajuta această ţară să ne susţină în momentele foarte importante.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Carmen Avram a fost întrebată joi, la Prima News, cum i s-a părut discursul ministrului austriac de externe de la Bucureşti, dar şi al ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode.
“Ministrul de interne austriac a venit la Bucureşti să se plimbe, bănuiesc pentru că nu a venit să facă ceva  foarte serios. El face parte din acelaşi Guvern care ne-a refuzat şi anul trecut şi va rămâne pe aceste poziţii indiferent câte argumente vom aduce noi. Acolo există un pretext pe care îl tot aruncă şi îl tot folosesc pentru a ne spune de ce noi nu avem dreptul să beneficiem de intrarea în Schengen, de ce suntem totuşi nişte victime ale încălcării legislaţiei europene fără ca altcineva să reacţioneze de la nivelul Comisiei Europene ceea ce este foarte grav şi atâta vreme cât în Austria va exista premisa folosirea acestui pretext în acea perioadă de timp noi vom fi refuzaţi la aderarea în zona Schengen. Pretextul acesta va fi folosit atâta vreme cât de la Bucureşti nu va exista un plan coerent şi un plan profesionist al oamenilor care se ocupă de politica externă a României”, a declarat Carmen Avram.
Ea a fost întrebată cum ar trebui să arate acest plan. 
“România trebuie să aibă o strategie pe termen foarte lung şi să aibă nişte puncte foarte clare pe care trebuie să se axeze şi să spună ”în intervalul cutare noi trebuie să ajungem acolo din punct de vedere economic, din punct de vedere diplomatic”. Noi nu avem un astfel de plan, nu am avut şi continuăm să nu avem deşi înghiţim eşec după eşec. România, la nivelul diplomatic, nu îşi face treaba de foarte mulţi ani şi dacă noi nu vom începe să vorbim cu toate cancelariile europene la un alt nivel decât la cel la care vorbim acum, dacă nu vom încerca să întărim relaţiile bilaterale pentru că nu e suficient să fii membru al Uniunii Europene, trebuie să îţi întreţii în permanenţă şi să îţi îmbunătăţeşti în permanenţă relaţiile bilaterale cu partenerii tăi din Uniunea Europeană pentru că asta face fiecare stat membru. Atâta vreme cât noi nu vom avea o strategie pe termen lung şi nu ne vom ocupa de acea strategie nu vom putea avea succes pentru că Austria combate toate argumentele noastre cu minciuni. Nu ai cum să te lupţi cu minciuni”, a precizat europarlamentarul PSD. 
Carmen Avram a precizat că şi Comisia Europeană are o vină în această situaţie. 
“Comisia Europeană are o vină în această situaţie la rândul ei. 90% este vina diplomaţiei din România şi restul este la Comisia Europeană pentru că de la nivelul Comisiei Europene nu eu personal, dar nici alţii nu au văzut aşa o mobilizare puternică, au văzut mesaje de susţinere puternice, dar în spatele acestor mesaje nu ştiu câte discuţii au avut loc între Comisia Europeană, între Ursula von der Leyen şi demnitarii din Austria pentru a le explica că mai ales în acest moment România, nu numai că are dreptul trebuie să intre în zona Schengen. Să li se explice că România pierde constant în fiecare zi în care nu este membru al zonei Schengen bani foarte mulţ”, a mai declarat Carmen Avram. 
Ea a fost întrebată dacă România ştie ce i se cere.  
“Personal înclin să cred că nu pentru că orice alt stat membru al UE se comportă altfel decât ne comportăm noi la nivel diplomatic pentru că nimic nu e gratis chiar dacă suntem fraţi într-o uniune, nimic nu e gratis, totul pe lumea asta este un schimb, eu îţi dau ceva ca tu să îmi întorci această favoare, acest serviciu. Trebuie să ne aşezăm la masă şi să vorbim cu Comisia Europeană şi cu Austria şi să explicăm: ”Dacă voi nu faceţi asta, nu putem să facem asta”. Este un schimb în permanenţă, nu trebuie să fim naivi, lucrurile nu se rezolvă pe prietenie sau că unii sunt de treabă şi acceptă, cum a fost comisarul pentru agricultură care ne spunea că nu aţi fi meritat să vă dăm acele compensaţii, dar vi le-am dat că vă simpatizez eu. Lucrurile astea sunt extrem de rare. Problema este ce a cerut Austria şi nu i-am dat noi. Este o întrebare la care trebuie să răspundem la un moment dat, pentru că pretextul acesta nu ţine şi toată lumea ştie că e un pretext, cel al migraţiei, e altceva ce îşi doreşte Austria şi noi nu i-am dat. Nu spun că trebuie să îi dăm, spun că dacă nu putem să-i dăm ce vrea Austria trebuie să găsim o cale să îi dăm altceva care ar ajuta Austria să ne susţină în momentele foarte importante”, a mai afirmat Carmen Avram.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.