Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc luni, de la ora 12.00, pentru a lua act de demisia lui Eduard Hellvig de la conducerea Serviciului Român de Informaţii şi a adopta o hotărâre pentru vacantarea funcţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis marţi o scrisoare Parlamentului în care a propus ca Legislativul să ia act de retragerea din funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii a lui Eduard Raul Hellvig şi să declarare vacantă această funcţie, prin aprobarea unei hotărâri în acest sens.

Prin urmare, ordinea de zi a şedinţei de luni include scrisoarea preşedintelui României, Klaus-Werner Iohannis, cu privire la demisia lui Hellvig Eduard Raul din funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, precum şi la vacantarea acestei funcţii şi dezbaterea şi adoptarea proiectului de hotărâre privind demisia directorului Serviciului Român de Informaţii.

Şeful Serviciului Român de Informaţii Eduard Hellvig şi-a anunţat demisia de la conducerea SRI, considerând că şi-a atins obiectivele. El a precizat că a discutat acest subiect cu preşedintele Klaus Iohannis şi că l-a informat şi pe preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, senatorul PNL Ioan-Cristian Chirteş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.