Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind procedura de numire şi demitere a şefului Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, reintroducând CSAT în procesul decizional, însă numai la nivel de aviz, în timp ce legea în vigoare prevede că este nevoie de "aprobarea" de către Consiliu a deciziilor de numire şi demitere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul de modificare a Legii nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, iniţiat de Guvern, prevedea că şeful DGIA era numit de preşedintele României, cu avizul prim-ministrului, modificând astfel legea în vigoare, care prevedea că şeful DIGA este numit de către ministrul Apărării, cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Proiectul de lege a fost iniţiat de Guvernul Cioloş, primind avizul favorabil al CSAT.

În Parlament, proiectul a fost modificat de mai multe ori, fiind adoptat în forma finală de către Senat cu noi prevederi privind numirea şi demiterea şefului DGIA. Senatorii au decis ca directorul general al DGIA să fie numit de către ministrul Apărării, cu avizul CSAT, iar eliberarea din funcţie să se facă de către ministru, fără intervenţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Klaus Iohannis a cerut reexaminarea proiectului, solicitând reintroducerea CSAT în procesul decizional.

Camera Deputaţilor a adoptat, parţial, în calitate de prim for sesizat, această cerere de reexaminare, eliminând prevederile exprese privind demiterea, considerând că ea trebuie să aibă loc în aceleaşi condiţii ca şi numirea - respectiv prin ordin al ministrului, cu avizul CSAT.

Astfel, preşedintele României şi CSAT nu vor mai putea decide asupra numirii şi demiterii şefului DGIA, ci Consiliul va putea oferi doar un aviz.

Deputaţii au eliminat însă posibilitatea ca ministrul Apărării să mobilizeze armata fără avizul CSAT, aşa cum se prevedea în forma adoptată de Senat.

Proiectul a fost adoptat cu 179 de voturi "pentru" şi 83 "împotrivă", liberalii afirmând că s-au opus. Proiectul va merge la Senat, în calitate de for decizional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.