Liderii a zece organizaţii USR din judeţul Buzău s-au alăturat de vineri organizaţiei judeţene a PNL Buzău după ce, la finele anului trecut, singurul primar USR din Buzău şi un consilier municipal s-au alăturat PNL fără a semna adeziuni, pentru a nu-şi pierde mandatele câştigate la alegerile din 2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Într-o conferinţă de presă organizată la sediul PNL Buzău, liderul liberalilor buzoieni Gabriel Avrămescu a anunţat că 10 şefi de organizaţii locale au decis să se alăture PNL, urmând ca alături de aceştia să vină şi membrii celor 10 organizaţii 
Avrămescu a anunţat că, începând de vineri, şefii de organizaţii USR din comunele Verneşti, Bisoca, Cernăteşti Bozioru, Ruşeţu, Siriu, Colţi, Cochirleanca, Smeeni, Merei, consilierul parlamentar Irina Ţibuc şi Irinel Cârstea, consilier local municipal se vor alătura PNL.
„Ca să evităm orice discuţii şi să nu există neînţelegeri, nici domnul Irinel Cârstea, nici domnul Ştefan Leu, consilier local la Cernăteşti, nu vor semna adeziuni la PNL, doar vom avea proiecte împreună pentru perioada următoare urmând ca la finalul mandatului pe care l-au obţinut să se regăsească în echipa PNL cu care ne vom prezenta la alegerile următoare.  Performanţa dumnealor se va vedea în numărul de membri şi numărul de susţinători cu care se vor alătura proiectului nostru în fiecare localitate. Nimeni nu e pus pe liste că aşa vreau eu sau altcineva. Fiecare îşi va câştiga locul în funcţie de activitatea pe care o desfăşoară, de implicarea în activităţile partidului conform unui sistem pe care îl punem la punct ” a spus preşedintele PNL Buzău Gabriel Avrămescu.
Preşedintele organizaţiei municipale a PNL Buzău senatorul Vlad Pufu a precizat că nu îi consideră pe noii veniţi nici traseişti, nici trădători, pentru că platformele program ale celor două partide sunt în multe puncte coincidente.
 
„Ştiţi foarte bine că noi împreună cu USR am fost parteneri într-o alianţă a dreptei corecte faţă de alegători. Problema a fost cu aritmetica rezultată în urma votului şi o anumită instabilitate generată de mica majoritate pe care o aveam în Parlament. La USR s-a manifestat o anumită  lipsă de experienţă pentru că gestionarea statului se face după alte principii. Eu nu îi consider nici traseişti, nici trădători pentru că platformele program ale celor două partide sunt în multe puncte coincidente. Şi atunci este normal ca un partid care este într-o anumită perioadă mai proastă a vieţii lui politice, oamenii de acolo să-şi caute noi orizonturi politice. Noi am mai primit un lot dinspre USR şi ne-am acomodat foarte bine, există o chimie şi un entuziasm şi sunt convins că vom face o figură frumoasă împreună”, a spus Pufu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.