Purtătorul de cuvânt al UDMR, deputatul Csoma Botond a declarat luni că nu crede că UDMR se va întoarce la guvernare şi nici un acord de susţinere a unui guvern minoritar nu se va face. El a mai spus că pe la colţuri, mulţi spun că PSD şi PNL vor avea liste comune la alegerile de anul viitor. Despre şeful statului, Botond a arătat că pentru UDMR şi pentru comunitatea maghiară, Klaus Iohannis a fost o dezamăgire, după ce în 2019 a folosit cartea maghiară într-o dispută pe care o avea cu PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu cred că ne vom întoarce la guvermare. (..) Nu cred că UDMR se va înoarce la guvernare”, a spus Csoma Botond, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News.

Despre un sprijin pentru un guvern minoritar, liderul deputaţilor UDMR a spus: ”Nu am discutat acest aspect, suntem în Opoziţie dar facem o opoziţie constructivă. Vă spun sincer, UDMR, dacă ceva ni se pare raţional din partea Guvernului, nu o să luptăm împotrivă doar pentru că nu facem parte din Guvern”.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”În politică, nu poţi să spui niciodadă sigur, dar nu cred că ne vom întoarce la guvernare şi nici un acord de susţinere a unui guvern minoritar nu cred că se va face”, a afirmat Botond.

Despre coaliţia PSD- PNL, Csoma Botond a arătat că, dacă se ia decizia la nivel politic ca la alegerile de anul viitor să participe pe liste comune, vor rămâne împreună. ”Pe la colţuri, mulţi spun că s-ar putea întâmpla. Am discutat cu mai muţi oameni şi spun că pe termen scurt ar fi şi în interesul PNL şi al PSD”, a arătat Botond.

Întrebat dacă este mulţumit de preşedintele Klaus Iohannis, deputatul UDMR a spus: ”Sincer, pentru noi şi pentru comunitatea maghiară, domnul Iohannis a fost o dezamăgire, mai ales după episodul din 2019 când a folosit cartea maghiară într-o dispută pe care o avea la momentul respectiv cu PSD”.

”Eu nu îmi amintesc ca în politica românească, un preşedinte în exerciţiul funcţiei să fi folosit cartea maghiară, nici măcar domnul Iliescu nu a făcut lucrul ăsta”, a mai spus Csoma Botond, el adăugând că ”există şi acum un sentiment de supărare în rândul comuităţii maghiare” cu privire la preşedintele Klaus Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.