Premierul Ilie Bolojan afirmă că adoptarea unei legi care schimbă condiţiile de pensionare a magistraţilor „nu e o problemă de o persoană sau de alta”, ci „este o problemă care ţine de societatea românească şi de realităţi care nu pot fi negate”. El adaugă că, dacă noua propunere legislativă va fi atacată la Curtea Constituţională, speră ca judecătorii CCR să facă o analiză pe fond.
„Nu voi relata discuţiile pe care le-am avut în dialogul de la Palatul Cotroceni, dar vă pot spune că 65% din salariul brut, vă rog să calculaţi, se apropie practic aproape de sută la sută din net, deci peste 90% din net. Or, cred că nici dvs. nu ştiţi situaţii în care, în lumea normală, în lumea de pensii contributive, o pensie este cât ultimul salariu”, a afirmat primul ministru, vineri după-amiază, într-o conferinţă de presă.
Bolojan a subliniat că CCR va decide dacă proiectul propus va fi constituţional, în situaţia în care acesta va fi contestat.
„Sper ca de data asta analiza să fie făcută pe fond. În acest proiect, dar şi în celălalt, am încercat să respectăm toate aspectele care ţin de decizii anterioare ale CCR, în aşa fel încât proiectul să fie declarat constituţional, dar asta rămâne de văzut. Indiferent de ce se va întâmpla, aceasta este o problemă nu a unei persoane, ci este o problemă care ţine de societatea românească şi de realităţi pe care nu le putem nega”, a adăugat premierul.
De asemenea, Ilie Bolojan a fost întrebat dacă Guvernul va mai avea legitimitate dacă şi noua propunere va fi găsită neconstituţională şi dacă ia în calcul o demisie dacă şi al doilea proiect va fi respins de CCR.
„Haideţi să aşteptăm perioada următoare. Am spus şi dăţile trecute: atunci când eşti pus în situaţia să adopţi măsuri, ele trebuie să aibă o logică, trebuie să ai autoritatea să faci acest lucru. Or, corectarea unor nedreptăţi (...) este o condiţie de bază ca să ai autoritatea să faci alte lucruri. Şi trebuie să urmărim acest lucru. Deci nu e o problemă de o persoană sau de alta, ci pur şi simplu este o necesitate care ţine de a avea o economie care se bazează pe baze sănătoase, un sistem de pensii echitabil şi o minimă coeziune socială şi justiţie socială”, a răspuns primul ministru.
Guvernul ar urma să-şi asume răspunderea săptămâna viitoare pe noul proiecte de lege care stabileşte condiţiile de pensionare pentru magistraţi, după ce primul proiect adoptat de Guvern a fost respins de Curtea Constituţională.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...








