Bogdan Ivan (PSD): De mâine, benzina şi motorina se pot scumpi. Mulţumiţi PNL!

Bogdan Ivan (PSD): De mâine, benzina şi motorina se pot scumpi. Mulţumiţi PNL!

Fostul ministru PSD al Energiei Bogdan Ivan acuză PNL că a blocat prelungirea perioadei în care România poate aplica măsuri de protecţie pe piaţa carburanţilor, astfel că, de miercuri, 1 iulie, benzina şi motorina se pot scumpi. ”Mulţumiţi PNL!”, spune el.

"De mâine, benzina şi motorina se pot scumpi. Mulţumiţi PNL! Astăzi, în Parlament, PNL a blocat prelungirea perioadei în care România poate aplica măsuri de protecţie pe piaţa carburanţilor", afirmă Ivan într-o postare pe Facebook.
El susţine că, după ce au existat avize favorabile de la Comisia pentru industrii, condusă de Bende Şandor (UDMR), Comisia pentru muncă, condusă de Adrian Solomon (PSD), respectiv Comisia pentru politică economică, condusă de Costel Dunava (PSD), PNL a refuzat să convoace şedinţa Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, condusă de Bogdan Huţucă.
"Prin această decizie, PNL a blocat practic adoptarea actului normativ prin care situaţia de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere era prelungită până la 30 noiembrie 2026, iar limitarea adaosului comercial la benzină şi motorină continua în aceeaşi perioadă. Asta după ce, ieri, împreună cu liderul deputaţilor PSD, Ovidiu Popa, am depus amendamentele necesare pentru ca aceste măsuri să nu se oprească la 30 iunie, ci să continue până la 30 noiembrie 2026, ca măsură de protecţie în faţa unor noi creşteri de preţ", relatează fostul ministru al Energiei.
"Din păcate, nota de plată nu va fi achitată de cei care au ridicat mâna împotrivă, ci de fiecare român care alimentează, conchide el.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră