Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că a preluat funcţia de prim-vicepreşedinte al PSD ”nu ca o distincţie, ci ca o responsabilitate”. ”Avem nevoie de echipe unite, nu de eroi singuratici”, a subliniat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi am preluat funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Social Democrat. Nu ca o distincţie, ci ca o responsabilitate: faţă de oameni, faţă de echipă şi faţă de lucrurile în care cred. PSD este, fără îndoială, partidul fiecărei familii, al tuturor celor care muncesc şi al fiecărui român care vrea o viaţă mai bună aici, acasă. Un partid cu oameni care muncesc, care îşi asumă şi care rămân aproape de ceilalţi, chiar şi atunci când e greu”, a afirmat Bogdan Ivan, vineri, într-o postare pe Facebook.

El a amintit că, în timpul guvernării PSD, România a intrat în Uniunea Europeană, în Schengen şi a făcut cei mai importanţi paşi spre modernizare şi stabilitate.

”Trăim vremuri în care social-democraţia trebuie apărată. Nu ca o etichetă politică, ci ca un mod de a fi al celor care cred în echitate, în solidaritate şi în dreptul fiecărui om la şanse egale. Unii vor să şteargă ce am construit: educaţia, sănătatea, sprijinul pentru cei vulnerabili. Noi alegem să le întărim. De aici înainte, vreau să punem în prim-plan oamenii cei care au idei, curaj şi meserie în spate. Mai puţine vorbe, mai multe fapte. Mulţumesc echipei mele din Bistriţa-Năsăud pentru sprijin, loialitate şi încredere, în special mentorului meu, domnul Emil Radu Moldovan. Totodată, îi mulţumesc preşedintelui Sorin Grindeanu, alături de care voi face echipă pentru ca Partidul Social Democrat să redevină principalul partid din România! Avem nevoie de echipe unite, nu de eroi singuratici. Şi cred sincer că doar împreună putem construi o forţă care se vede: pentru oameni, pentru partid, pentru România!”, a arătat Ivan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.