Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, participă, luni, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (CAE), care se desfăşoară la Luxemburg şi la care se vor discuta, între altele, situaţia din Belarus, Mali, Turcia, America Latină, precum şi cele mai recente evoluţii în relaţia Uniunii Europene cu Rusia şi rolul UE în procesul de pace din Orientul Mijlociu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit MAE, în cadrul reuniunii, miniştrii de externe europeni vor aborda cele mai recente evoluţii în relaţia UE-Rusia, rolul UE în Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, precum şi situaţia din Mali/Sahel, Liban, Iran, Turcia şi Etiopia. De asemenea, vor avea dezbateri referitoare evoluţiile din Belarus, America Latină şi Irak, inclusiv în cadrul un schimb de opinii informal cu ministrul de externe irakian, Fuad Hussein. În marja CAE, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, va găzdui un mic-dejun informal cu liderul opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia.

"Discuţiile referitoare la Belarus au ca obiectiv evaluarea stadiului implementării deciziilor liderilor europeni de la reuniunea din 24-25 mai, ca răspuns la continuarea acţiunilor represive inacceptabile ale regimului de la Minsk, inclusiv deturnarea zborului civil Ryanair. Vor fi, de asemenea, evaluate modalităţile prin care UE poate susţine societatea civilă, inclusiv din perspectiva unui viitor democratic al ţării", a arătat sursa citată.

Ministrul de Externe român, Bogdan Aurescu, se va referi la importanţa acţiunilor UE privind adoptarea unui pachet cuprinzător de sancţiuni şi adoptarea de măsuri restrictive în domenii economice relevante, pentru a transmite un mesaj politic puternic autorităţilor din Belarus şi, în acelaşi timp, la identificarea paşilor următori în vederea promovării Planului economic pentru un Belarus democratic, ca măsură pozitivă a UE în sprijinul populaţiei, proiect propus în octombrie 2020 de preşedintele României, Klaus Iohannis, împreună cu omologii polon şi lituanian. De asemenea, el va prezenta, inclusiv în cadrul schimbului de opinii cu liderul opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, acţiunile de sprijin pentru societatea civilă întreprinse şi avute în vedere de România.

Potrivit MAE, discuţiile privind Rusia au loc în pregătirea dezbaterii liderilor europeni din 24-25 iunie, în baza Comunicării comune a Comisiei Europene şi Serviciului European de Acţiune Externă privind relaţiile UE-Rusia. Şeful diplomaţiei române va reitera necesitatea unei abordări unitare şi strategice şi importanţa celor cinci principii directoare ale UE în relaţia cu Rusia, pe baza cărora trebuie să continue acţiunile UE în această relaţie. 

"Dezbaterea privind Irak şi dejunul informal cu ministrul irakian de externe, Fuad Hussein, vor viza evoluţiile interne, cu accent pe alegerile parlamentare ce vor fi organizate în toamna acestui an, stadiul reformelor, situaţie de securitate, precum şi situaţia regională. Ministrul român al afacerilor externe va sublinia importanţa unui sprijin sporit al UE pentru democratizarea şi asigurarea stabilităţii Irakului şi va exprima sprijinul României pentru organizarea unei misiuni a UE de observare a alegerilor pentru ca acestea să fie libere, corecte şi incluzive. Va reliefa importanţa strategică a Irakului pentru stabilitatea regiunii şi va menţiona implicarea constantă a României în susţinerea eforturilor în această privinţă", a transmis ministerul.

De asemenea, discuţia privind Turcia va avea loc în pregătirea reuniunii liderilor europeni care va avea loc la 24-25 iunie. România va exprima susţinerea pentru dezvoltarea în continuare a relaţiilor cu Turcia, fiind necesară continuarea eforturilor pentru menţinerea unei oferte pozitive, în cadrul parametrilor definiţi în Declaraţia din martie 2021 a liderilor, cu accent pe reluarea dialogurilor la nivel înalt, cooperarea economică şi contactele interumane.

Discuţiile privind Procesul de Pace în Orientul Mijlociu (PPOM) se vor referi la activitatea Reprezentantului special al UE, Sven Koopmans, precum şi la evoluţiile interne recente. România va exprima sprijin pentru mandatul Reprezentantului Special al UE pentru PPOM şi va saluta eforturile depuse de acesta în vederea reluării activităţii Cvartetului.

Conform sursei citate, situaţia din Mali va fi abordată din perspectiva evoluţiilor îngrijorătoare în contextul celei de a doua lovituri de stat în decurs de nouă luni. Ministrul afacerilor externe va informa cu privire la dezvoltările susţinute de România, ca preşedinţie a Comunităţii Democraţiilor, cu privire la situaţia din această ţară.

Totodată, miniştrii vor avea o discuţie strategică privind America Latină şi Caraibi, în contextul impactului puternic al pandemiei asupra acestei regiuni, precum şi al deteriorării situaţiei în urma evoluţiilor politice şi socio-economice. România va exprima sprijinul atât pentru consolidarea angajamentului UE faţă de regiune, în conformitate cu deciziile Consiliului Afaceri Externe din 12 octombrie 2020, cât şi pentru cooperarea la nivel regional şi multilateral.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.