Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, vineri, o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania, Annalena Baerbock, în marja reuniunii Gymnich de la Stockholm.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Discuţiile au vizat atât oportunităţile de consolidare a relaţiilor româno-germane cu caracter strategic, cât şi subiectele de actualitate de pe agenda europeană, inclusiv în contextul războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina. Astfel, cei doi miniştri au discutat despre subiectul aderării României la spaţiul Schengen, ministrul Aurescu prezentând detaliat stadiul demersurilor părţii române”, a transmis, vineri seară, Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, ministrul german de Externe a reconfirmat, în mod ferm, sprijinul puternic al Germaniei pentru aderarea României cat mai curând, precizând, printre altele, că discuţiile interne din ţara sa privind gestionarea frontierelor interne Schengen cu alte state membre nu afectează în niciun fel poziţia menţionată a Berlinului.

”De asemenea, a fost discutată situaţia coridoarelor de solidaritate ale UE, respectiv a negocierilor privind prelungirea Black Sea Grain Initiative, ambii miniştri exprimând speranţa că aceasta din urmă va fi realizată. În egală măsură, în contextul recentei stabiliri - în urma acordului politic obţinut la CAE din 24 aprilie 2023 - a regimului de sancţiuni UE pentru contracararea acţiunilor de destabilizare la adresa Republicii Moldova şi a ordinii sale constituţionale, iniţiativă lansată de ministrul Bogdan Aurescu la CAE din 20 februarie 2023, şeful diplomaţiei române a solicitat sprijinul Germaniei pentru implementarea rapidă a măsurilor privind listarea primului lot de persoane sub acest regim”, a mai transmis MAE.

Potrivit instituţiei, ministrul german de Externe a confirmat sprijinul deplin al Germaniei pentru acest demers.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.