Ministrul de Interne, Lucian Bode, a transmis, vineri, felicitări pentru poliţiştii implicaţi în cazul de la Chiajna, apreciind că misiunea a fost un succes. ”Oameni care merită tot respectul şi aprecierea noastră”, a transmis Bode.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Felicit poliţiştii care ne-au dovedit tuturor că nicio misiune nu este prea grea atunci când te dedici sută la sută activităţii tale, mai ales când activitatea ta înseamnă protejarea vieţii cetăţenilor! Fetiţa de 5 ani din Chiajna, sechestrată de propriul tată, este nevătămata datorită acestor eroi”, a scris, vineri, pe Facebook, ministrul de Interne.

Lucian Bode a apreciat că ”aceştia sunt adevăraţii oameni ai Poliţiei Române, oameni care merită tot respectul şi aprecierea noastră”.

”Misiunea lor, una maraton, s-a încheiat cu succes. Copilul este salvat, iar tatăl în custodia poliţiştilor”, a mai precizat ministrul.

Fetiţa de 5 ani din Chiajna, sechestrată de propriul tată, a fost salvată vineri, după o operaţiune de 28 de ore la care au participat zeci de persoane din diferite structuri.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.