Birourile permanente ale Parlamentului stabilesc sâmbătă calendarul dezbaterii proiectului bugetului de stat pe 2019.
Cel mai probabil, se va stabili ca până luni parlamentarii să poată depune amendamente. Apoi, poiectul va trece prin comisii, iar în final va fi dezbătut şi votat în plenul reunit.
Conform Regulamentului şedinţelor comune ale celor două Camere, aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.
Coaliţia PSD-ALDE va merge pe o dezbatere accelerată, având în vedere că proiectul a fost finalizat atât de târziu.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a prezentat, vineri, proiectul de buget pentru acest an, aprobat în şedinţa de Guvern, care prevede o creştere economică de 5,5%, un câştig salarial mediu brut de 5.163 lei, un deficit bugetar în scădere la 2,55% şi atingerea unui număr al salariaţilor de 5,282 milioane.




























