Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, joi, la România TV, că este "neplăcut impresionat" de comportamentul recent al procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, care a intrat în logica discursurilor "populiste", cum s-a întâmplat la bilanţul DNA, şi e "pasionată" de apariţii publice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liderul Mişcării Populare s-a referit la discursul Laurei Codruţa Kovesi de la bilanţul DNA, când aceasta a exemplificat valoarea prejudiciului recuperat prin numărul de kilometri de autostradă care s-ar fi putut construi din banii obţinuţi ilegal de condamnaţi.

"Când ne vorbeşte, spune că a indisponibilizat bunuri în valoare de 400 de milioane cu care se puteau face 400 de kilometri de autostrăzi, se puteau da atâtea pensii, se puteau da atâtea de indemnizaţii. Păi, rata de recuperare în România nu cred că este 10%. Dânsa a intrat într-un discurs din acesta populist", a spus Băsescu.

Fostul şef de stat s-a declarat "neplăcut impresionat" de Kovesi, afirmând că DNA pe vremea şefului Daniel Morar era o instituţie mult mai "sobră".

"Mă impresionează neplăcut transformarea doamnei Kovesi într-un om care este toată ziua cu declaraţiile şi e foarte pasionată de interviuri, ceea ce Morar făcea foarte rar şi era expresia unui procuror şef: decent, tot timpul foarte atent la declaraţii şi foarte rar în public", a afirmat fostul preşedinte.

Traian Băsescu a ironizat şi recentele declaraţii ale procurorului şef al DNA, care a negat dorinţa de a se implica în politică pe motiv că ar avea un "plan" pe următorii cinci ani, care se referă strict la domeniul Justiţiei.

"Când era la Bruxelles, îi găsisem o soluţie când îşi terminase cele două mandate (de procuror general al României n.r.) ca reprezentant pentru MCV, ştiu că nu avea niciun plan. Probabil între timp a dobândit planuri", a spus Băsescu.

În dosarele trimise în judecată anul trecut de procurorii anticorupţie sunt 431 de milioane de euro daţi mită, o sumă comparabilă cu bugetul prevăzut pentru cofinanţarea programului de autostrăzi pentru 2016, 2017 şi 2018, a declarat procurorul-şef al DNA, Codruţa Kovesi, la bilanţul instituţiei din luna februarie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.