Liderul USR, Dan Barna, afirmă că "şi în educaţie PSD a creat un sistem prin care doar oamenii fideli sau cât mai puţin incomozi ajung în funcţii înalte, nicidecum pe bază de competenţă şi integritate", în contextul în care, după plecarea Ecaterinei Andronescu de la Ministerul Educaţiei va fi interimar Daniel Breaz, "care a ieşit în evidenţă doar prin discursurile cu greşeli gramaticale grave". "Românii demonstrează peste tot în lume ce potenţial avem, însă e nevoie ca elevii şi studenţii să treacă prin şcoli din străinătate sau să se bazeze aproape exclusiv pe studiu individual pentru a arăta ce pot cu adevărat", spune el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Opriţi dărâmarea învăţământului românesc! Astăzi a plecat de la Ministerul Educaţiei, pentru a câta oară, Ecaterina Andronescu. Interimar va fi Daniel Breaz, un om care a ieşit în evidenţă doar prin discursurile cu greşeli gramaticale grave în toate discursurile publice. E deja metoda obişnuită prin care PSD distruge statul român, fărâmiţă cu fărâmiţă, printr-un model de promovare a cadrelor care aduce aminte de alte vremuri", susţine Dan Barna, vineri seară, într-o postare pe Facebook.

El afirmă că fiecare ministru al Educaţiei adus de PSD a promis că va profesionaliza educaţia din România, "însă nu a făcut decât să adâncească şi mai mult caracatiţa prin care politicul controlează şcolile şi inspectoratele".

"Ca în nepermis de multe alte domenii, şi în educaţie PSD a creat un sistem prin care doar oamenii fideli sau cât mai puţin incomozi ajung în funcţii înalte, nicidecum pe bază de competenţă şi integritate", mai spune Barna.

Potrivit acestuia, sistemul educaţional din România are nevoie de o schimbare totală de paradigmă şi viziune şi de un proiect strategic care să pornească de la vârf, iar inspectorii şcolari sau directorii numiţi politic să rămână "doar o amintire a României lui Dragnea şi Andronescu". Programa şcolară trebuie schimbată din temelii, iar sistemul învechit de predare, rămas captiv într-o lume de tranziţie post-comunistă, trebuie să facă loc unor modele occidentale de succes, consideră el.

"Nu ne mai putem permite ca elevii să depindă de manuale unice scoase de o editură controlată de partidul aflat la putere şi scrise de persoane prinse în jocul corupţiei politice. Românii demonstrează peste tot în lume ce potenţial avem, însă e nevoie ca elevii şi studenţii să treacă prin şcoli din străinătate sau să se bazeze aproape exclusiv pe studiu individual pentru a arăta ce pot cu adevărat. O societate în deplină cunoştinţă de cauză nu va mai permite niciodată perpetuarea imposturii şi corupţiei în regim organizat care să ducă la un faliment al siguranţei publice precum cel la care asistăm în aceste zile. Avem nevoie de o altă viziune. Avem nevoie de o reformă a sistemului educaţional bazată pe o cu totul altă paradigmă. Românii merită un sistem educaţional care să aibă grijă de generaţiile viitoare", afirmă Barna.

Viorica Dăncilă a demis-o pe Ecaterina Andronescu din funcţia de ministru al Educaţiei. ”Am decis să o demit astăzi pe doamna Ecaterina Andronescu din funcţia de Ministru al Educaţiei pentru declaraţiile profund greşite făcute recent în cadrul unei emisiuni televizate”, a anunţat premierul pe pagina sa de Facebook.

„Sunt afirmaţii care arată lipsă de înţelegere – punctual, a cazului de la Caracal şi, în general, a modului în care trebuie să ne protejăm copiii de răpiri, agresiuni, abuz şi trafic de persoane - din partea doamnei Andronescu. Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reflectă poziţia Guvernului şi care nu îmi doresc să devină asimilată cu Executivul pe care îl conduc”, a precizat Dăncilă.

Ea a spus că orice astfel de derapaj din partea membrilor Guvernului va fi, de acum înainte, sancţionat în acelaşi mod.

„La fel cum voi denunţa public orice acţiune sau declaraţie din partea oponenţilor politici, dacă vor încerca să profite electoral pe seama durerii pricinuite de ceea ce s-a întâmplat în Caracal”, a încheiat premierul.

Viorica Dăncilă îl va propune pe Valer-Daniel Breaz, actualul ministru al Culturii, pentru preluarea interimatului la Ministerul Educaţiei.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a afirmat joi seară, într-o emisiune la Antena 3, că ea a „învăţat de acasă să nu se urce cu străini în maşină”, referindu-se la cazul Alexandrei, fata de 15 ani răpită şi sechestrată după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină „la ocazie”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.