Preşedintele USR, Dan Barna cataloghează drept „fără precedent” situaţia politică în care s-a ajuns după decizia CCR care arată că desemnarea lui Ludovic Orban pentru a doua orară ca premier este neconstituţională. Barna susţine că preşedintele Klaus Iohannis este cel care trebuie să vină cu o soluţie pentru ieşirea din criză şi spune că USR ar intra la guvernare dacă s-ar reveni la alegerea primarilor în două tururi, în cazul în care organziarea alegerilor anticipate nu ar mai fi posibilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Suntem într-o criză politică care se adânceşte, e foarte clar că strategia PNL de a ajunge la anticipate se dovedeşte una care a eşuat sau, cel puţin perspectivele sunt destul de limitate în acelaşi context în care a ajuns aici prin faptul că PSD, din disperarea de a nu ajunge la primari în două tururi a târât România într-o criză a cărei ieşire pare din ce în ce mai îndepărtată. Suntem într-o situaţie într-adevăr fără precedent în politica din România. (...) De aceea alegerile anticipate rămân soluţia reală prin care România poate să iasă din criză, altfel avem în faţă o perspectivă ca până în luna noiembrie să ne târâm într-o neguvernare care are efecte riscante pentru România” a declarat luni preşedintele USR.

Întrebat care va fi strategia politică a USR, Barna a răspuns: „şi la discuţia anterioară Alianţa USR PLUS a propus un nume de premier, vom merge mai departe pe această linie, este decizia preşedintelui Iohannis cum va proceda mai departe în acest context al noii decizii a Curţii Constituţionale”. 

El speră ca noile  consultări ale preşedintelui Klaus Iohannis cu partidele parlamentare pe tema desemnării unui prim ministru să fie „reale şi mai consistente” şi susţine că „preşedintele este cel care trebuie să vină cu o soluţie pentru ieşirea din criză”.

„În momentul de faţă pe actuala structură în care avem un guvern foarte slab şi un Parlament foarte toxic care doar agenda cetăţeanului nu o are pe masă, preşedintele este acela care trebuie să vină cu soluţia de ieşire din criză, noi vom fi la masă şi vom rămâne partenerul consecvent cu care România s-a obişnuit” a spus Barna.

Liderul USR spune că dacă PNL va propune USR să participe la guvernare, Uniunii ar fi de acord, însă cu unele condiţii.

„Vrem să facem parte dintr-o guvernare care să aibă primari în două tururi ca prim obiectiv în situaţia  care anticipatelor nu poate fi atins”.

El a adăugat că „sănătatea publică este fără îndoială prima prioritate pe care trebui să o aibă statul român”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.