Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că Fondul Suveran de Investiţii reprezintă un mecanism de furt al banilor publici, precizând că nu există niciun criteriu care să justifice funcţionalitatea acestuia. Barna a explicat că acest fond reprezintă o extrapuşculită pentru incapacitatea de guvernare. Liderul PLUS Dacian Cioloş susţine că decizia guvernanţilor este de a pune aceste companii în acel fond pentru ca să nu fie luate de alţii şi să fie distribuite unde vor aceştia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dan Barna a declarat duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că USR va desfiinţa Fondul Suveran de Investiţii după ce va câştiga alegerile.

“Acest fond noi îl considerăm pur şi simplu un mecanism de furt al banilor publici. Nu este niciun dubiu, nu este niciun criteriu care să justifice funcţionalitatea acestui fond. El este gândit că o extrapuşculiţă pentru incapacitatea de guvernare a actualei structuri, că nu putem să o numim Guvern, dacă vrem să vorbim serios. În acest context miza este una foarte clară, că acest fond va fi desfiinţat în momentul în care vom câştiga alegerile, pentru că nu este o variantă corectă”, a spus Barna.

El crede că toate companiile statului trebuie să devină o resursă de dezvoltare, nu un instrument de negociere pentru beneficiile politice ale lui Liviu Dragnea.

“Companiile statului profitabile, Hidroelectrica, de exemplu, şi alte companii trebuie să devină o resursă de dezvoltare pentru statul român, şi nu un instrument de negociere pentru beneficii politice ale lui Liviu Dragnea. Lucrurile sunt foarte clare aici, nu e prea multe de discutat. O listare la Bursă prin care să poată veni fonduri suplimentare în funcţionarea acestor companii şi în cele din urmă în statul român este una dintre variantele care le avem în vedere”, a explicat liderul USR.

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că acest fond seamănă cu povestea în care Marius Chicoş Rostogan strângea bani de la elevi, spunându-le să îi dea lui ca să nu îi fure alţii.

“După povestea aceea cu Marius Chicoş Rostogan, care aduna banii de la elevii din internat şi spunea puneţi aici, în căciulă, să nu vi-i fure alţii, cam aşa e şi cu asta. Puneţi companiile astea româneşti pe care le-am politizat atât cât mai putut, hai să le punem în fondul ăsta suveran să nu le ia alţii, să putem să le distribuim noi unde vrem. Cam asta e abordarea domnului Vâlcov şi a domnului Dragnea cu acest fond suveran”, a afirmat Cioloş.

El a explicat că aceste companii trebuie să aibă un management profesionist, să realizeze profit, iar acesta să fie reinvestit.

“Noi am vrut un management corporatist, adică un management profesionist la Portul Constanţa şi în altă parte. Şi ăsta e punctul de plecare a oricărui proiect în care vrei să pui în valoare companiile româneşti unde statul are acţiuni, să te asiguri că aceste companii au un management competent şi că încep să producă, să realizeze profit. Apoi să te asiguri că acel profit e reinvestit ca să dezvolţi aceste companii şi să le creşti valoarea. Şi din momentul în care le-ai crescut valoarea poţi să gândeşti pe urmă o strategie despre cum faci ca acest capital al statului să contribuie la dezvoltarea României. Dar nu să le politizezi întâi şi după aia să le pui într-un fond, să le ascunzi de fapt de orice abordare transparentă a modului în care ele funcţionează şi să decizi în ce direcţie duci aceste companii”, a precizat Dacian Cioloş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.