Liderul USR, Dan Barna, consideră că 2019 a fost "un an tare complicat", dar USR "nu numai că a rezistat, dar a şi luptat cu înverşunare pentru revenirea României la parcursul ei firesc, cel european". El adaugă că, dacă în 2019 am reuşit să oprim PSD, în 2020 trebuie să alegem o nouă guvernare pentru România. "A venit şi momentul unei clarificări doctrinare a USR, iar direcţia pe care o consider corectă e aceea a unui partid de centru-dreapta modern care să reprezinte puterea oamenilor obişnuiţi şi a comunităţilor din toată ţara", spune Barna.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"La multi ani, România! 2019 a fost un an tare complicat. În ianuarie, era a treia iarnă în stradă la proteste, PSD controla încă totul, iar cei mai pesimişti nu vedeau drumul de ieşire de sub regimul lui Liviu Dragnea. Acum, în decembrie, avem un guvern nou şi perspectivele unor alegeri care să ne reaşeze pe drumul dezvoltării", afirmă Dan Barna, marţi, într-o postare pe Facebook.

El adaugă că USR "nu numai că a rezistat, dar a şi luptat cu înverşunare pentru revenirea României la parcursul ei firesc, cel european".

"Am fost în stradă alături de sute de mii de români, am folosit puterea parlamentară, mult mai mult decât cele 9 procente pe care le-am câştigat în 2016, am oprit abuzurile guvernării PSD în Justiţie. Am creat cea mai puternică mişcare politică a noii generaţii, Alianţa USR PLUS. Zeci de mii de colegi din USR şi PLUS au muncit enorm anul acesta, iar rezultatele s-au văzut la alegeri. Peste două milioane de români ne-au votat la alegerile pentru Parlamentul European şi 1,4 milioane la alegerile prezidenţiale", spune Barna.

Liderul USR consideră că sunt rezultate "remarcabile" pentru o mişcare politică care în 2016 primea aproximativ 630.000 de voturi la prima sa participare electorală.

"Sigur, am îndrăznit să sperăm mai mult. Uneori n-am luat poate cele mai bune decizii. Dar în toată activitatea noastră am fost ghidaţi de bunăcredinţă şi îndrăzneală. Suntem încrezători că, la 30 de ani de la revoluţie, România are nevoie, mai mult decât oricând, de o alternativă politică reală la partidele vechi. O alternativă construită în egală măsură pe competenţă şi onestitate. Şi, de ce nu, entuziasm şi speranţă. Ea există chiar dacă drumul e şi mai lung şi mai greu decât am anticipat", mai spune el.

Potrivit lui Dan Barna, Alianţa USR PLUS va merge la alegerile viitoare cu un program şi o echipă care să îl transforme în realitate.

"Dacă în 2019 am reuşit să oprim PSD, în 2020 trebuie să alegem o nouă guvernare pentru România. USR şi Alianţa USR PLUS vor intra în alegerile locale şi parlamentare cu un program care să accelereze modernizarea României. Şi cu o echipă de oameni capabili să transforme acest program în realitate. Să curăţăm statul de hoţie şi nepăsare. Să ne asigurăm că funcţia publică este rezervată oamenilor cinstiţi şi competenţi. Şi după ce curăţăm statul, să-l finanţăm cu viziune şi responsabilitate. Să investim mult, cât putem noi de mult în Educaţie. Să rescriem regulile după care funcţionează Sănătatea astfel încât să punem pe primul loc prevenţia. Să terminăm odată autostrăzile care trebuie să conecteze România. Să nu mai taxăm sărăcia şi să oferim un sprijin real antreprenorilor care creează bunuri, servicii şi locuri de muncă în România. Să salvăm pădurile, aurul verde al ţării noastre", afirmă el.

Barna susţine că "România are toate resursele să devină povestea de succes a Europei".

"Trebuie doar să îi dăm o guvernare capabilă să ne ducă acolo. Aceasta este miza anului 2020. Noi vom fi pregătiţi", adaugă el.

Dan Barna adaugă că este momentul unei clarificări doctrinare a formaţiunii.

"A venit şi momentul unei clarificări doctrinare a USR, iar direcţia pe care o consider corectă e aceea a unui partid de centru-dreapta modern care să reprezinte puterea oamenilor obişnuiţi şi a comunităţilor din toată ţara. Un partid care să preţuiască libertatea şi care, spre deosebire de cele vechi, poate să transforme statul într-un sprijin real pentru societate. Acum trei ani USR abia lua naştere. Acum un an Alianţa USR PLUS era încă o idee. Rostul nostru este să fim expresia politică a unei generaţii care vrea să construiască o Românie mai bună. Şi asta vom continua să fim", afirmă el.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.