Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat, marţi seară, că în perioada pandemiei numărul de solicitanţi de vize pentru Statele Unite ale Americii a scăzut foarte mult, dar numărul celor respinşi a rămas la fel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Bogdan Aurescu a fost întrebat, miercuri, la B1 TV, despre vizele românilor care vor să călătorească în SUA. 
 
“Spunea foarte bine domnul ambasador zilele trecute, când explica de ce a crescut rata asta de refuz, faptul că pe perioada pandemiei, pentru că măsurarea acestei rate de refuz de 17% se referă la o perioadă consistentă din perioada pandemiei, pe acea perioadă numărul de solicitanţi de viză a scăzut foarte mult, dar numărul de solicitanţi respinşi a rămas acelaşi sau cam acelaşi, de la 2.200 la 2.400, deci diferenţa nu e foarte mare faţă de anul anterior, unde aveam în jur de 10% rată de refuz.  Eu sunt convins, aşa cum spunea şi domnul preşedinte Iohannis, că domnul ambasador este foarte dedicat acestui subiect, face o treabă foarte bun şi sunt convins că şi domnia sa, şi echipa pe care o conduce la ambasada vor continua împreună cu noi, cu centrala Ministerului de Externe, să facem demersuri pentru a ajunge aici”, a transmis Aurescu.
 
El a precizat că se lucrează la o campanie de informare pentru a explica cetăţenilor motivele pentru care o viză este acceptată sau respinsă. 
 
“Avem de-a face cu un eveniment pe care nu îl putem controla, cum este această situaţie de pandemie care a dus la mai puţini solicitanţi de viză, şi atunci trebuie să tratăm lucrurile în evoluţia lor. Lucrăm împreună cu partea americană, aşa cum am convenit anul trecut la vizita pe care am făcut-o în noiembrie şi am discutat şi am ajuns la o concluzie comună şi cu secretarul de stat Blinken, şi cu secretarul pentru afaceri interne Mayorkas, să facem o campanie comună de informare publică prin care să explicăm mai bine care sunt parametrii în care o cerere de viză este acceptată sau respectiv respinsă. Această rată de refuz depinde de modul în care cei care fac cererile de viză tratează această situaţie. Am început cu un fel de flyer pe care l-am compus împreună cu ambasada americană de la Bucureşti în care explică foarte clar ce trebuie să faci, unde trebuie să te uiţi. Criteriile sunt obiective”, a explicat ministrul de Externe. 
 
El a menţionat că dacă un solicitant de viză nu îşi declară veniturile, ascunde că a fost condamnat penal sau nu poate dovedi că se va întoarce în România, atunci cererea va fi respinsă. 
 
Aurescu a mai afirmat că la rata de refuz se contabilizează persoanele, nu cererile. 
 
“Se contabilizează la rata de refuz persoanele, nu cererile. Este un lucru pe care l-am obţinut ceva mai demult când se contabilizau doar cererile. Dacă o persoană face cinci cereri se contabilizează doar o singură respinger. Dar iată că nu este suficient, trebuie să lucrăm mai mult”, a mai declarat Aurescu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.