Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Guvernului să elimine prevederea care face posibilă trecerea la şcoala online de la o incidenţă cumulată a cazurilor COVID mai mare de 6 la mie şi să nu exercite presiuni asupra elevilor şi profesorilor pentru a se vaccina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"După experienţa nefastă din anul şcolar precedent, considerăm că închiderea şcolilor este o măsură absolut excesivă în raport cu pericolul pe care se presupune că îl preîntâmpină. Ea se răsfrânge negativ asupra procesului de învăţământ, conduce la o scădere a abilităţilor cognitive şi a nivelului şcolar şi împiedică realizarea cerinţelor de calitate şi eficienţă pe care Legea Educaţiei Naţionale le solicită imperativ. Mai mult, prin lipsirea de socializarea şi relaţionarea care constituie elemente însoţitoare ale procesului de educaţie, are un impact negativ asupra stării de sănătate psihologică a beneficiarilor primari ai procesului educaţional – elevii", a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR, citat într-un comunicat de presă transmis, marţi, de formaţiune.

La rândul său, celălalt co-preşedinte AUR, George Simion, a susţinut că şcolile nu ar fi avut o influenţă majoră în creşterea ratei de incidenţă a COVID-19.

"Eficienţa şi calitatea actului educaţional au scăzut dramatic anul trecut. Însuşi ministrul Sorin Cîmpeanu a recunoscut că şcoala online a fost un dezastru. De asemenea, pe linie sanitară, nu a existat niciun beneficiu în urma închiderii şcolilor, întrucât nu s-a constatat că şcolile ar fi avut o influenţă majoră în creşterea ratei de incidenţă COVID. În mod special, au fost afectaţi de închiderea fizică a şcolilor copiii cu cerinţe educaţionale speciale şi copiii din mediile defavorizate, fiind adâncită starea de marginalizare a acestora", a subliniat deputatul George Simion.

Potrivit comunicatului, Alianţa pentru Unirea Românilor avertizează, totodată, Guvernul Cîţu "să nu încerce să constrângă" elevii şi profesorii să se vaccineze.

"Vaccinarea este voluntară, iar sănătatea nu poate fi conceptualizată şi administrată decât cu condiţia respectării drepturilor fundamentale ale titularilor, în special, dreptul adulţilor la autonomie şi cel al părinţilor de a reprezenta interesele superioare ale copiilor lor", a arătat sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.