Asociaţia Pro Infrastructură a transmis, miercuri, că nominalizarea lui Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor este ”o ciorbă proastă reîncălzită”. ”Şansele ca lucrurile să se schimbe în bine la acest minister vital pentru dezvoltarea ţării sunt zero, atât timp cât este condus de incompetenţi care dau bâlbe monstruoase, sclavi ai jupânilor politici”, spun reprezentanţii organizaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”O ciorbă proastă reîncălzită: asta este propunerea Guvernului la Transporturi. Răzvan Cuc a mai fost ministru al Transporturilor în anul 2017, "performanţele" sale fiind de tristă amintire”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Asociaţiei pro Infrastructură.

Potrivit acestora, în august 2017, ”Cuc se umplea de penibil "inaugurând" o linie de cale ferată năpădită de buruieni care există din perioada austro-ungară şi pe care se circula cu 30-35 km/h”.

”Apoi a "tăiat panglica" la 7,5 km din Centura Bucureşti, dar fără stratul final de asfalt, cu marcaje provizorii, lucrări în desfăşurare şi utilaje pe carosabil! Atenţie, nici astăzi nu este stratul de uzură aşternut pe DNCB între A1 şi DN7!”, mai spun reprezentaţii Asociaţiei.

În plus, aceştia susţin că, în iulie 2017, Răzvan Cuc ”se dădea în spectacol pe Autostrada A1 Lugoj-Deva, certând constructorii pentru şanţuri lipsă şi mobilizare slabă, neînţelegând care sunt adevăratele blocaje contractuale”.

”În mai 2017, habarnistul Cuc semna ca primarul, fără să înţeleagă ce i se petrece, OMT 600, infamul ordin de ministru creat de Ştefan Ioniţă, pe-atunci şeful CNAIR. Acesta modifica RADICAL condiţiile FIDIC care, din 2011, stabileau detaliile contractuale necesare proiectelor de infrastructură. Ordinul a fost aspru criticat de toată lumea. Experţii Comisiei Europene au ameninţat că ne blochează fondurile POIM pe transport dacă nu este abrogat. În ianuarie 2018 a fost înlocuit de noul model de contract naţional. Dar efectele OMT 600 se vor vedea mult timp, 160 km de autostradă şi podul suspendat peste Dunăre de la Brăila urmând să se construiască pe baza lui”, precizează Asociaţia Pro Infrastructură.

Potrivit acestora, în mandatul lui Cuc s-au deschis 15 km de autostradă ”care erau de fapt finalizaţi din decembrie 2016 şi s-au lansat licitaţii pe proiecte prost pregătite, cele mai multe nefiind încheiate nici astăzi, ba chiar unele îndreptându-se spre anulare”.

”Şansele ca lucrurile să se schimbe în bine la acest minister vital pentru dezvoltarea ţării sunt zero atât timp cât este condus de incompetenţi care dau bâlbe monstruoase, sclavi ai jupânilor politici”, mai spun reprezentanţii organizaţiei.

Premierul a transmis preşedintelui propunerile de numire a lui Daniel Suciu şi Răzvan Cuc pentru portofoliile Dezvoltării Regionale şi Transporturilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.