Vicepreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că nu vede posibilă schimbarea cotei unice în viitorul apropiat iar la PNL nu s-a pus deloc problema mpdificării acestei impozitări. Ea a amintit că premierul a repetat de mai multe ori că nu doreşte schimbarea cotei unice şi că este prevăzut şi în programul de guvernare actuala cotă unică, însă va exista o discuţie în coaliţie. Gorghiu a mai spus că orice fel de angajament care presupune suportul coaliţiei trebuie anunţat după ce ai un acord al coaliţiei, altfel creezi un nivel de aşteptare pentru unii sau o dezamăgire pentru alţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am fost şi eu, alături de mulţi alţi colegi, oamenii care au participat la procesul de negociere a programului de guvernare şi a fost un punct spinos, pentru că pentru PSD impozitarea progresivă este un mesaj cu care au venit constant în spaţiul public, şi-au asumat”, a spus Alina Gorghiu,

Ea a precizat: ”Electoratul de dreapta îşi doreşte să conservăm această cotă unică, motiv pentru care, nu doar pentru că este în programul de guvernate, la noi nu s-a pus deloc problema deloc de modificare a acestei impozitări”.

Senatoarea PNL a arătat că periodic vedem această propunere şi a precizat că se teme că lansări în spaţiul public de teme mai ales care ţin de fiscalitate, în această periodă de instabilitate, poate să zdruncine încrederea mediului de afaceri care trebuie ţinut mulţumit şi trebuie să vină voluntar să îşi plătească taxele şi impozitele.

Alina Gorghiu a mai spus că ”fiecare om trebuie să ştie că avem un sistem fiscal stabil, predictibil”.

”Sigur că va fi o discuţie în coaliţie, nu ştiu care sunt modificările la acest moment preconizate în Codul Fiscal, dar cu siguranţă nu poate să iasă decât o soluţie agreată de coaliţie, de către premier, iar premierul a spus nu o dată că nu îşi doreşte modificarea cotei unice, că îşi doreşte să rămână acest sistem care nu prespune taxe şi impozite noi. Avem programul de guvernare pe care l-am votat şi noi şi PSD şi UDMR, nu văd posibilă schimbarea cotei unice în viitorul apropiat”, a mai spus Gorghiu.

Ea a precizat că ”teme foarte sensibile şi mari de genul modificării sistemului fiscal, revizuirea Constituţiei, introducerea unor taxe şi impozite noi, orice fel de angajament care prespupune suportul coaliţiei, trebuie anunţat după ce ai un agreement al coaliţiei, altfel creezi un nivel de aşteptare pentru unii sau o dezamăgire pentru alţii”. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.