Preşedinta interimară a Senatului Alina Gorghiu a declarat, la şedinţa solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată sărbătoririi Zilei Naţionale a României, că evocarea Marii Unirii este „poate cea mai frumoasă pagină din istoria noastră, din care mereu avem de învăţat”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Încheiem un an foarte greu, dar în care România a câştigat mult! De aceea e bine să vorbim despre trecut, dar şi despre viitor. Evocăm Marea Unire. Poate cea mai frumoasă pagină din istoria noastră, din care mereu avem de învăţat! Atunci, forţe politice şi lideri cu viziune, intelectuali ... o naţiune întreagă, femei şi bărbaţi, trecând peste dificultăţile acelor momente, dovedind solidarite şi unitate au pus mai presus de orice proiectul României Mari. Istoria Marii Uniri are multe capitole. Şi de data aceasta voi deschide unul despre care se vorbeşte mai rar - cel despre contribuţia femeilor din România, care în Primul Război Mondial au făcut sacrificii enorme, la fel ca şi bărbaţii, pentru realizarea Unirii tuturor românilor. Unele au fost combatante, altele au avut grijă de răniţi. Şi bine ar fi dacă de fiecare dată când mergem de Ziua Eroilor în orice comună la monumentul dedicat celor care au făcut în război sacrificiul suprem nu vom uita că lângă fiecare nume de erou ar trebui adăugat, în minte, un nume de femeie care şi-a pierdut soţul sau fiii. Aşa se scriu marile istorii!  Servind interesele României! Marea Unire a fost un proiect naţional care a trecut proba timpului. un proiect mai mult decât centenar!  Şi cea mai frumoasă dovadă de responsabilitate politică pe care o putem da astăzi, este aceea de a acţiona nu pentru prezent, nu cu gândul la alegerile din 2024, ci la viitor!”, a afirmat Alina Gorghiu, de la tribuna plenului reunit al Parlamentului.
 
Ea a adăugat că sunt vremuri complicate, în contextul războiul Rusiei împotriva Ucrainei, însă România a câştigat apreciere internaţională ca furnizor de securitate şi stabilitate în regiune.
 
„Vremurile sunt complicate!  Vedem chiar la graniţa noastră ceva ce nimeni nu credea că va mai fi în Europa: ororile războiului!  România a câştigat în ultimul an aprecierea internaţională ca furnizor de securitate şi stabilitate în regiune. Şi mai ales pentru solidaritatea şi compasiunea faţă de criza refugiaţilor ucraineni. Aproape 3 milioane, mame cu copii, tineri sau bătrâni.  Nu întâmplător găzduim, săptămâna aceasta Reuniunea miniştrilor de externe din statele membre NATO. Recent am văzut ridicarea MCV, mergem către aderarea la OECD, iar Comisia Europeană a anunţat că suntem pregătiţi tehnic pentru aderarea la spaţiul Schengen. România a câştigat de un an de zile o guvernare stabilă.  Avem un parteneriat între Preşedintele României, Guvern, Parlament şi autorităţile locale, care schimbă multe lucruri în bine!  O majoritate parlamentară care funcţionează!  Legislaţia nouă ţine direcţia corectă: integritatea în funcţiile publice a fost votată şi în 2024 vom avea liste curate. Am corectat legile justiţiei şi acest lucru ne-a ajutat enorm pe plan european.  Stabilitatea politică ne-a asigurat creşterea economică pe baza căreia putem să majorăm punctul de pensie şi salariul minim brut, o majorare sustenabilă şi care poate fi suportată de angajatori. Şi tot ce am câştigat, ne oferă speranţa că urmează ani şi mai buni!   2023 trebuie să fie un an al echilibrului şi al reformelor de care este mare nevoie: codurile penale noi, reforma pensiilor, reforma educaţiei pentru România Educată, asigurarea echilibrului de gen, continuarea investiţiilor, derularea cu succes a proiectelor de infrastructură, sprijin pentru antreprenori!  Împreună putem sa le oferim românilor nu doar până în 2024 ci şi după, indiferent de provocări încredere, stabilitate, responsabilitate, predictibilitate, siguranţă, seriozitate”, a mai explicat Gorghiu.
 
Preşedinta interimară a Senatului s-a adresat colegilor şi le-a transmis că „anul viitor trebuie sa fie unul al maturităţii politice!”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.