Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat marţi în cadrul celei de-a doua ediţii a Forumului Siguranţei Rutiere, că sunt conştienţi de faptul că ţara noastră se află pe primele locuri în Europa la accidente rutiere, atât din perspectivă numerică, dar şi al ratei ridicate a mortalităţii. Situaţia de pe drumurile din România este gravă, a mai spus Gorghiu precizând că în statistica judiciară disponibilă la nivelul Ministerului Justiţiei, au o amploare deosebită conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

 

Alina Gorghiu a afirmat că Ministerul Justiţiei are întreaga disponibilitate de a contribui la elaborarea şi implementarea unei politici publice unitare şi coerente, de a sprijini Ministerul Afacerilor Interne, ca titular al acestui domeniu de competenţă, în orice iniţiativă care să determine o diminuare a efectelor pe care acest fenomen le generează în societate, pentru ca în final să ne simţim cu toţii mai în siguranţă şi multe vieţi să fie salvate.

”Şi noi suntem conştienţi de faptul că ţara noastră se află pe primele locuri în Europa la accidente rutiere, atât din perspectivă numerică, dar şi din punct de vedere al ratei ridicate a mortalităţii. Situaţia de pe drumurile din România este gravă şi acest lucru nu este întâmplător. În statistica judiciară disponibilă la nivelul Ministerului Justiţiei, au o amploare deosebită două dintre infracţiunile reglementate în capitolul „Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice” din Codul Penal: Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 CP) şi Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 CP). Acestea se situează în mod constant, în ultimii ani, pe primele locuri, raportat la volumul de dosare existent pe rolul instanţelor de fond din România”, a arătat ministrul.

Alina Gorghi a menţionat că, dincolo de un trend clar ascendent al faptelor de natură penală în domeniul rutier, aceste date ne arată paradigma sociologică în care ne aflăm, pericolul pe care fenomenul infracţiunilor rutiere îl generează în mod real în întreaga societate şi urmările lor tragice – familii distruse, destine frânte sau afectate iremediabil, costuri materiale foarte mari raportat la pagubele produse şi îngrijirile medicale ce sunt necesare.

”Sunt mulţi factori care potenţează manifestarea infracţiunilor contra siguranţei rutiere. Sunt răspunsuri în zona educaţiei dar şi în lupta împotriva corupţiei pentru că aceasta este un factor facilitator al infracţiunilor rutiere, fiind de notorietate faptele de corupţie aflate în legătură cu siguranţa rutieră. Subliniez cu acest prilej importanţa existenţei şi implementării cu fermitate de către toţi actorii implicaţi a politicii naţionale în acest domeniu, reprezentată de Strategia Naţională Anticorupţie 2021 – 2025, în care pilonul bazat pe educaţie şi prevenţie are un rol cheie”, a arătat ministrul Justiţiei. Potrivit Alinei Gorghiu, ”din perspectiva Ministerului Justiţiei, mai precis a sistemului de probaţiune, în ultimii 3 ani, aproximativ 50% dintre persoanele aflate în evidenţele serviciilor de probaţiune au fost condamnate pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul circulaţiei, cu alte cuvinte, jumătate din activitatea sistemului de probaţiune este dedicată consilierii specifice în această materie”

 ”Pentru a răspunde acestui fenomen, Direcţia Naţională de Probaţiune a derulat sau derulează pe această problematică mai multe programe de intervenţie care vizează comportamentul infracţional menţionat. În perioada 2019 – 2021, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române a fost dezvoltat programul de prevenţie „In siguranţă la volan. Stop accidentelor!”. Acesta vizează persoanele aflate în evidenţa serviciilor de probaţiune care au săvârşit infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, precum şi persoanele aflate în evidenţă sancţionate pentru alte tipuri de infracţiuni, ale căror nevoi criminogene indică necesitatea unui astfel de program, prezentând potenţial risc pentru circulaţia pe drumurile publice”, a spus ea.

Gorghiu a menţionat că, totodată, în scopul prevenirii recidivei persoanelor sancţionate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului prin producerea de schimbări la nivel cognitiv şi comportamental având ca finalitate reducerea numărul de victime ale accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool, au fost formaţi profesional în 2022 şi 2023 zeci de consilieri de probaţiune în cadrul unui program derulat în parteneriat cu Serviciul Olandez de Probaţiune şi Asociaţia de Adicţii şi Probaţiune din Olanda.

”Intervenţiile specializate sunt asigurate, de asemenea, şi de către instituţiile din comunitate abilitate de către instanţa de judecată, în condiţiile stabilite în standarde minime de lucru aprobate pentru acest domeniu. Sute de persoane participă anual în astfel de intervenţii derulate de consilierii de probaţiune sau instituţiile din comunitate abilitate conform legii. A fost pus un accent deosebit şi pe componenta prevenţiei primare, fiind organizate cursuri de educaţie juridică în licee, cu accent pe infracţiunile la regimul rutier şi consecinţele lor în plan juridic. Astfel, activităţi de tipul „O zi la instanţă!”, „O zi în penitenciar!”, „O zi în probaţiune”, derulate de colegii din serviciile de probaţiune, reprezintă exemple de bună practică, acestea putând fi derulate şi de alte instituţii sau prin colaborare interinstituţională. Suntem cu toţii conştienţi că este nevoie de şi mai multe măsuri concrete, fie că ele ţin de politica penală/contravenţională, fie că sunt orientate spre zona de prevenţie. Sunt astăzi alături de dumneavoastră pentru ca să reafirm deschiderea Ministerului Justiţiei de a îşi pune la dispoziţie expertiza în sprijinul oricărui demers care ar aduce mai multă siguranţă pe drumurile României şi în final ar salva vieţi”, a afirmat Alina Gorghiu.

Ministrul Justiţiei a afirmat că concluzia este una singură şi anume că ”trebuie să facem un demers conjugat de educaţie, de prevenţie”. ”Infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice consumă resurse foarte importante ale sistemului judiciar dar, să nu uităm, mult mai grav, distrug familii şi destine, produc enorme suferinţe victimelor accidentelor”, a arătat ea în discurs.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.