Senatorul Alina Gorghiu, fost preşedinte al PNL, a afirmat, marţi seară, că preluarea preşedinţiei partidului de către Florin Cîţu este ”singurul proiect corect”, întrucât PNL are nevoie de o nouă interfaţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cîţu, preşedinte PNL – singurul proiect corect! PNL a obţinut la alegerile parlamentare doar 74 de mii de voturi în plus, comparativ cu anul 2016. Asta în condiţiile victoriilor de la locale şi europarlamentare şi ale unui PSD slăbit. Iar pierderea alegerilor a fost urmată de negocieri nu tocmai inspirate pentru formarea acestui Guvern”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Alina Gorghiu.

Aceasta a adăugat că ”este un test de maturitate politică pentru PNL” Congresul din 25 septembrie.

”În 2016, după rezultatele alegerilor, eu mi-am dat demisia. Cred în obligaţia asumării eşecului de către orice şef de partid. Dar avem un Congres în cadrul căruia să discutăm deschis ce vrem de la noi, ce vrem noi pentru România”, a adăugat senatorul liberal.

Într-un comentariu la postare, Gorggiu a precizat că nu pune sub semnul întrebării experienţa şi competenţa lui Ludovic Orban, însă acesta ”trebuie să-şi asume politic rezultatele alegerilor din 2020”.

”În plus, contextul se schimbă. Este nevoie de o nouă interfaţă a PNL. Am încredere că Florin Cîţu trebuie să îndeplinească acest rol”, a mai scris Gorghiu.

Pentru Congresul PNL din 25 septembrie şi-au anunţat până acum candidaturile Ludovic Orban, actualul preşedinte al formaţiunii, şi Florin Cîţu, actualul premier.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.