Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, cel care s-a opus alianţei electorale PSD-PNL la nivelul judeţului Timiş, iar din această cauză a fost îndepărtat din funcţia de preşedinte al PNL Timiş, anunţă că s-a înscris şi va candida pentru un al doilea mandat la CJ Timiş din partea formaţiunii Forţa Dreptei. Totuşi, urmează o discuţie în Alianţa Dreapta Unită (Forţa Dreptei, USR şi PMP) pe tema candidaturii lui Nica.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Acum trebuie să luptăm până la capăt pentru dreapta din judeţ şi pentru liberalii de dreapta. Nu putem să ne întoarcem ca pe vremea comuniştilor şi să avem un singur candidat real în persoana domnului preşedinte Simonis. Am finalizat discuţiile cu domnul Orban şi am decis să candidez din partea Forţei Dreptei. Sunt şi voi fi liberal. 20 de ani am fost promotorul şi voi fi în continuare promotorul ideilor liberale. A fost o decizie extrem de grea, însă nu am avut de ales. Cei de la Bucureşti m-au exclus de facto din PNL: Ciucă şi Bode l-au făcut pe Simonis călăul judeţului Timiş. (…). Am convingerea că au rămas alături de mine membri şi simpatizanţi PNL Timiş, pe care nu am de gând să îi dezamăgesc, aşa cum au făcut-o Ciucă şi Bode. Primari şi lideri liberali se vor alătura Forţei Dreptei. Am stabilit un calendar, cei care vor veni alături de noi vor fi anunţaţi public, dar cei mai mulţi vor rămâne în PNL şi mă vor sprijini. E doar o perioadă de tranziţie până când ne vom întâlni cu toţii în PNL”, a declarat Alin Nica, marţi, într-o conferinţă de presă.
 
Nica a spus că va candida în tandem cu Dominic Fritz (USR) din partea Alianţei Dreapta Unită.
 
”Am avut întâlniri şi cu Fritz şi am înţeles de ce ani de zile cetăţenii, oameni simpli, ne încurajau să lucrăm împreună. Momentele de criză au deschis ferestre de comunicare. Cred că putem forma un tandem care să răspundem cerinţelor alegătorilor. Vom promova idei liberale, curate şi nu idei vopsite”, a susţinut Alin Nica.
 
La rândul său, Ludovic Orban a precizat că Alin Nica este liberal şi i-a urat ”bun venit acasă”.
 
”Îi urez bun venit acasă lui Alin Nica. Noi suntem liberali, Alin Nica este liberal. Şi împreună, unindu-ne forţele, vom reuşi să împiedicăm tentativa PSD de a pune mâna pe acest judeţ simbolic. Timişoara este primul oraş eliberat de dictatura comunistă. Din păcate, o juntă militară a fost impusă în fruntea PNL, iar aceasta ucide pas cu pas orice urmă de liberalism şi de democraţie în PNL. (...) M-aş bucura foarte mult ca Alianţa Dreapta Unită să ajungă cât mai repede prin negocieri serioase la definitivarea candidaturilor atât la nivelul judeţului, cât şi la nivelul fiecărei comunităţi locale din judeţul Timiş şi să începem cât mai repede bătălia de apărare a judeţului Timiş de planurile mafiote care încearcă să îl sufoce prin tentaculele lor. (...) Vor urma discuţii în Alianţă şi se vor lua decizii care vor fi făcute publice. Vom găsi cea mai bună soluţie să avem cel mai bun candidat. Sunt negocieri fireşti care trebuie să se definitiveze candidaturile”, a declarat Ludovic Orban.
 
Alin Nica a explicat care este statutul său, în acest moment.
 
”Conform legii, pot depune candidatura din partea oricărei formaţiuni fără a pierde funcţia de preşedinte CJ Timiş. În momentul depunerii candidaturii, se pierde calitatea de membru al formaţiunii din care am făcut parte. Dorinţa mea e irevocabilă şi calitatea de membru Forţa Dreptei începe astăzi. Urmează discuţii cu Dreapta Unită pentru a avea un candidat la CJ Timiş”, a spus Nica.
 
Alin Nica şi-a dorit un al doilea mandat de preşedinte al CJ Timiş şi s-a opus alianţei PSD-PNL în judeţul Timiş, conform căreia PSD va da candidatul la Consiliul Judeţean Timiş, iar PNL - candidatul la Primăria Timişoara. Din această cauză, liderii naţionali ai PNL au decis îndepărtarea lui Nica din funcţia de preşedinte al PNL şi numirea unui interimar, în perisoana lui Vasile Blaga.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.