Premierul Marcel Ciolacu afirmă că a votat pentru ordine şi nu pentru haos, el spunând că vrea ca România să aibă un preşedinte care are o majoritate în Parlament. „Nu cred că ne permitem o criză politică. O criză politică în acest moment ar duce la haos, ar duce la o incapacitate de plată”, atrage atenţia premierul.
Marcel Ciolacu a mers la vot cu puţin înaintea orei 10:30, însoţit de primarul sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluţă. Premierul şi-a exprimat opţiunea electorală la o secţie amenajată la Colegiul Octav Onicescu din Bucureşti.
„Am votat pentru ca România să meargă înainte alături de partenerii din Uniunea Europeană, alături de partenerii din NATO. Am ales astăzi ordinea şi nu haosul şi cred că România trebuie să aibă un preşedinte care are deja o majoritate parlamentară astfel încât să poată să vină cu reformele şi să-şi pună în aplicare programul pentru ţară cu care a candidat. Din câte ştiu, un singur candidat a avut un astfel de program pentru ţară şi am votat din toată inima ca România să meargă înainte în acest moment”, a declarat preşedintele PSD.
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Întrebat dacă crede că românii vor da un vot de sancţiune sau un vot pentru a construi, Ciolacu a răspuns: „Românii vor vota cum ştiu ei mai bine”:
„Şi mă bucur că avem un număr atât de mare de români care au votat şi în diaspora şi sunt ferm convins că va fi şi mai mare cu românii care votează în România. Au de ales cu adevărat românii aşa cum spuneam de un moment de ordine şi cred că asta aşteptăm cu toţi. Nu cred că ne permitem o criză politică. O criză politică în acest moment ar duce la haos, ar duce la o incapacitate de plată şi cred că nu ne dorim niciunii dintre noi acest lucru”, declară Ciolacu.
El spune că după vot se va vedea cu candidatul pe care îl susţine.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.