Vicepremierul Raluca Turcan spune că niciodată nu a fost mai important momentul votului ca acum şi crede că politicienii slabi prind putere atunci când oamenii buni nu se solidarizează şi îi cheamă pe români la vot.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Turcan a declarat jurnaliştilor, la ieşirea din secţia de votare, că România are nevoie în momentul de faţă de solidaritate.

“Niciodată nu a fost mai important momentul votului ca acum. Realmente nu mai avem timp. Politicienii slabi prind putere când oamenii buni nu se solidarizează. Îi chem pe românii de bună credinţă să meargă la vot, să se solidarizeze şi să pună ştampila pentru un viitor demn şi prosper, pentru un viitor în care legea se aplică şi instituţiile statului îşi fac datoria. România are nevoie în momentul de faţă de solidaritate. România îi cheamă pe români să se solidarizeze, să îşi facă vocea auzită şi forţa oamenilor de bună credinţă să îşi pună amprenta pe viitorul ţării noastre”, a afirmat Raluca Turcan.

Vicepremierul a votat la o secţie din Sibiu, Turcan fiind preşedintele filialei judeţenea PNL. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.