Autoritatea Electorală Permanentă a reuşit centralizarea rezultatelor din peste 95% din secţiile de votare, iar potrivit rezultatelor provizorii, Klaus Iohannis a obţinut 36% din voturile exprimate, Viorica Dăncilă – 23,92%, Dan Barna – 13,16%, iar Mircea Diaconu – 9,13%
Potrivit AEP, până la ora transmiterii acestei ştiri, s-au centralizat voturile din 17.864 de secţii de votare, reprezentând 95,28% din total.
Aceasta reprezintă 7.956.298 voturi.
În urma centralizării acestora, Klaus Iohannis a obţinut 36% din voturile exprimate, Viorica Dăncilă – 23,92%, Dan Barna – 13,16%, Mircea Diaconu – 9,13%
Preşedintele Klaus Iohannis (39%) şi liderul PSD Viorica Dăncilă (22,1%) vor intra cel mai probabil în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, conform datelor exit-poll-ului CURS - Avangarde pe baza datelor centralizate până la ora 21.00, difuzate de Antena 3. Pe locul al treilea se situează Dan Barna, cu 16,9%.
Până la ora 21.00, 47,66 % dintre românii cu drept de vot s-au prezentat la una dintre cele peste 18.000 de secţii de votare amenajate în ţară. În străinătate au votat 659.549 de români, dar procesul electoral continuă până luni, la ora 7.00.




























