Biroul Electoral Judeţean Prahova a dispus, duminică după-amiază, suplimentarea numărului de buletine de vot în două secţii de votare din staţiunile Sinaia şi Cheia, unde prezenţa la vot a depăşit sută la sută până la ora 17.15, numeroşi turişti mergând să voteze pe liste suplimentare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Biroul Electoral Judeţean nr. 31 Prahova a decis, duminică după-amiază, ca secţiile de votare numerele 259 din staţiunea Sinaia şi 482 din staţiunea Cheia să primească câte 400 de buletine de vot în plus faţă de cele alocate iniţial, deciziile fiind luate după ce preşedinţii celor două secţii au sesizat că nu au la dispoziţie suficiente buletine de vot.
 
Conform deciziilor BEJ Prahova, buletinele suplimentare au fost transferate de la alte secţii din apropiere. 
 
La secţia de votare numărul 259 din Sinaia prezenţa la vot este de peste 143 la sută, peste 500 de alegători votând pe liste suplimentare. Tot la Sinaia, prezenţa la vot a depăşit 108 la sută la o altă secţie de votare, unde numărul celor care au votat pe liste suplimentare este dublu faţă de cel al alegătorilor de pe listele permanente care s-au prezentat la urne.
 
De asemenea, la secţia de votare 482 din localitatea Cheia, staţiune turistică, prezenţa la vot este, duminică, la ora 17:15, de peste 120 la sută.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.