Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce a votat, că a votat pentru ca românii să îşi ia viaţa înapoi şi împotriva incompetenţei şi indolenţei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am votat pentru ca românii să îşi ia viaţa înapoi, am votat astăzi pentru ca de mâine România să aibă un plan concret şi specialişti capabili pentru gestionarea pandemiei şi a crizei eonomice. Am votat pentru cei care au nevoie de pensii, de alocaţii, de şcoli deschise, dar am votat şi împotriva incompetenţei şi indolenţei, am votat pentru producătorii români, pentru firmele româneşti şi îndemn pe toţi românii să vină astăzi la vot, este un vot crucial pentru următorii patru ani”, a afirmat Ciolacu.

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică, începând cu ora 7:00, în cele 18.802 de secţii de votare organizate în ţară pentru alegerile parlamentare, procesul de votare urmând să se încheie la ora 21:00. În străinătate votul a început deja de vineri, de la ora 20:00 ora României, desfăşurându-se pe durata a două zile. Românii sunt chemaţi la urne pentru a alege 136 de senatori şi 329 de deputaţi, poziţii la care aspiră 7.136 de candidaţi - 4.659 la Camera Deputaţilor şi 2.477 la Senat.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.