Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la Antena 3, că, în discuţia pe care au avut-o la Vatican, Papa Francisc i-a confirmat că va veni anul viitor în România. Papa Francisc a vorbit, la întâlnirea pe care a avut-o vineri cu prim-ministrul român Viorica Dăncilă, despre importanţa armoniei în societatea românească pentru căutarea binelui comun, a transmis Vaticanul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mesajul Vaticanului, după vizita premierului Dăncilă: Papa Francisc a menţionat importanţa armoniei în societatea românească pentru căutarea binelui comun

Papa Francisc a primit-o vineri în audienţă pe Viorica Dăncilă, prim-ministru al României, care s-a întâlnit şi cu secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin, împreună cu arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar pe probleme de relaţii între state, scrie vaticannews.va.

Discuţiile purtate s-au concentrat pe bunele relaţii bilaterale existente între Sfântul Scaun şi România. Au fost subliniate măsurile luate pentru favorizarea cooperării pe plan educaţional, exprimându-se speranţa ca acesta din urmă să fie reconsolidat prin acorduri oportune.

Au fost făcute şi referiri la subiecte curente, între ele importanţa armoniei din societatea românească pentru urmărirea unui bine comun.

În plus, au fost analizate prospecţiuni pentru viitorul proiectului european, având în vedere că România va prelua în primul semestru al anului 2019 preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

De cealaltă parte, Guvernul a transmis că premierul  Viorica Dăncilă i-a mulţumit Papei Francisc pentru atenţia generoasă pe care a acordat-o mereu relaţiilor cu România şi a exprimat speranţa că va face o călătorie apostolică în România.

"În cursul audierii, a fost discutată şi dorinţa de a spori prezenţa românească la Vatican printr-o serie de manifestări culturale, academice şi religioase de înaltă ţinută, având în vedere că anul acesta este unul special, în care se aniversează Centenarul creării statului român modern. Înaltul oficial român a mulţumit pentru punerea la dispoziţie a Palatului Apostolic de la Castel Gandolfo pentru instalarea expoziţiei «Comorile României la Vatican». Premierul Viorica Dăncilă a subliniat importanţa aprofundării relaţiilor dintre România şi Vatican, inclusiv în contextul special al mandatului României la Preşedinţia Consiliului UE, fapt ce va oferi posibilitatea transmiterii unui mesaj întregii Europe, având în vedere vocaţia ecumenică a ţării noastre", mai arată Guvernul.

Conform Executivului, discuţiile premierului cu Papa Francisc au evidenţiat „apropierea de poziţii dintre România şi Vatican legate de consolidarea proiectului european şi centralitatea raportării la rădăcinile creştine ale acestuia" şi „congruenţa de puncte de vedere dintre România şi Sfântul Scaun privind o serie de teme de actualitate ale agendei internaţionale, în special în domeniul protejării drepturilor omului şi asigurării libertăţii religioase".

Dăncilă: Papa Francisc mi-a spus că va veni anul viitor în România

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la Antena 3, că, în discuţia pe care au avut-o la Vatican, Papa Francisc i-a confirmat că va veni anul viitor în România. Dăncilă a mai spus că Papa a întrebat-o despre credinţa românilor şi dacă există înţelegere între bisericile catolică şi ortodoxă din România.

Viorica Dăncilă a precizat că Sanctitatea Sa a întrebat-o dacă are puterea să-şi ducă mandatul până la capăt, iar ea i-a răspuns că ”fără îndoială”.

“Am avut emoţii foarte mari. Nu este un lucru obişnuit să te întâlneşti cu Papa şi să simţi acel fior de emoţie prin mesajele date. Întâlnirea a durat cam 45 de minute. Am să fiu foarte deschisă. Am discutat despre faptul că sunt prima femeie prim-ministru în România, l-a bucurat acest lucru. M-a întrebat cum văd provocările din România. I-am zis că România trebuie să se axeze pe mesaje pozitive, să-şi găsească consensul. Mi-ar place să nu mai văd dezbinare între generaţii, categorii socio-profesionale şi toţi să mergem pe acelaşi drum. Papa a fost foarte încântat de mesajul meu. Mi-a pus întrebări dacă în România oamenii au credinţă, dacă există înţelegere între ordocşi şi catolici şi i-am spus că da. M-a întrebat dacă am puterea să duc la sfârşit acest mandat. Am spus că da. Mi-a spus că la începutul anului viitor va veni în România”, a afirmat ea.

Premierul Viorica Dăncilă se află într-o vizită oficială la Vatican.

În martie anul trecut, preşedintele Klaus Iohannis anunţa, într-o conferinţă de presă susţinută la Roma, că i-a reiterat Papei Francisc invitaţia de a vizita România în 2018, iar Suveranul Pontif a părut „foarte interesat”, iar, dacă va fi posibil, acesta va onora invitaţia şi va veni în ţara noastră.

Tot în martie, primarul Capitalei, Gabriela Firea, s-a întâlnit cu profesorul Alberto Quattrucci, secretar general al Comunităţii Sant`Egidio, cu care a discutat şi "despre vizita în România, anul viitor (2018 - n.r.), a Suveranului Pontif Papa Francisc". Purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, Francisc Doboş, declara atunci, pentru News.ro, că Arhidieceza nu are nicio confirmare legată de o vizită în România a Papei Francisc, nici de la Sfântul Scaun şi nici de la Nunţiul Apostolic din Capitală.

"Am avut astăzi o întrevedere cu prof. Alberto Quattrucci, secretar general al Comunităţii Sant`Egidio, cu care am discutat despre vizita în România, anul viitor, a Suvernului Pontif. Aştept cu emoţie şi bucurie această vizită în România şi la Bucureşti a Suveranului Pontif. Ne dorim să fie un eveniment memorabil, aşa cum a fost şi vizita din 1999 a Papei Ioan Paul al II lea în România", scria Gabriela Firea, pe Facebook.

Episcopii catolici au decis la Conferinţa de la Oradea din 26-28 septembrie 2016 să îl invite pe Papa Francisc să facă o vizită în România. 

"Exprimând dorinţa legitimă a creştinilor catolici din România, şi nu numai a lor, episcopii catolici din ţara noastră au decis să îl invite pe Sfântul Părinte Papa Francisc să viziteze România. Venirea Papei în ţara noastră va putea fi, fără îndoială, o mărturie a grijii părinteşti a Urmaşului Sfântului Petru pentru binele poporului nostru, care poartă Roma în nume şi latinitatea în spirit", a transmis atunci secretarul general al Conferinţei Episcopilor Catolici din România, Francisc Ungureanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.