Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că a avut ”o discuţie aşezată” cu liderul grupului ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, în care i-a arătat, ”cu dosarele în faţă”, care sunt punctele în dispută ridicate de rezoluţia PE. Verhofstadt a avertizat, într-o postare pe Facebook, că România se află la o răscruce de drumuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am avut o întâlnire cu colegul meu, liderul grupului ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, fostul prim-ministru al Belgiei, cu care mă cunosc... Stăteam împreună de vorbă mai devreme, se fac la anul 30 de ani de când ne cunoaştem şi de când milităm împreună în familia europeană şi am avut o discuţie destul de aşezată cu el despre chestiunile care sunt am văzut de preocupare la nivelul Parlamentul European, care a adoptat recent acea rezoluţie pe statul de drept. Am avut posibilitatea să-i arăt cu dosarele în faţă care sunt punctele în dispută ridicate de rezoluţia PE, care este poziţia Comisiei de la Veneţia, care este poziţia noastră, inclusiv prin ceea ce s-a făcut între timp, adică adoptarea ordonanţelor 90 şi 92, demonstrându-i că există întreaga disponibilitate a actualei majprităţi şi a guvernului de a ţine cont de recomandărilor Comisiei de la Veneţia, care nu sunt obligatorii”, a declarat Tăriceanu.

El a spus că s-a bucurat că Guy Verhofstadt a avut timpul necesar pentru a asculta explicaţiile pe care i le-a dat şi pentru a înţelege mai bine chestiunile.

”El nu e surprins de ceea ce se întâmplă, pentru că în final foarte multă lume a înţeles că nu e o dispută autentică pe statutul de drept, ci o dispută în România între majoritate şi opoziţie, iar subiectul statului de drept fiind sensibil, exportarea lui până la nivelul Parlamentului European poate să creeze o emoţie care să ducă la adoptarea unor concluzii care nu sunt întotdeauna bazate pe cele mai reale şi factuale elemente”, a continuat preşedintele Senatului.

Preşedintele Parlamentului European şi liderii grupurilor politice din PE se află într-o vizită la Bucureşti, în pregătirea Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene.

Mesajul lui Guy Verhofstadt către guvernanţi este că România se află la o răscruce de drumuri: fie respectă şi apără principiile democratice, fie alege calea iliberală.

”Întâlnire cu guvernul român. Mesajul meu către aceştia este că România se află la o răscruce de drumuri: fie respectă şi apără principiile democratice, respectând pe deplin statul de drept, fie poate alege calea iliberală. Îi voi încuraja să aleagă primul drum, dar dacă este ales cel din urmă, solia mea este clară: nu în numele nostru şi cu siguranţă nu cu numele nostru!”, a scris Verhofstadt pe contul său de Facebook.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.