Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, a afirmat, într-un mesaj video prilejuit de Ziua Naţională a SUA, ce va fi sărbătorită pe 4 iulie, că ambasada a ales sistemul naţional de parcuri ca temă a recepţiei de la ambasadă, Klemm afirmând că ţara sa şi România nu au în comun doar datoria de a promova democraţia şi prosperitatea, ci şi protejarea mediului înconjurător.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”America va sărbători în curând Ziua Independenţei, momentul în care, cu 240 de ani în urmă, 56 de patrioţi şi-au dedicat viaţa crezului că toţii oamenii se nasc egali şi că toţi avem dreptul la viaţă, libertate şi căutarea fericirii. În plus, anul acesta avem o altă aniversare importantă. În urmă cu 100 de ani, America a avut ideea extraordinară de a înfiinţa un sistem naţional de parcuri pentru a proteja resursele noastre naturale. De aceea, Ambasada Statelor Unite în România a ales sistemul national de parcuri drept temă a recepţiei de Ziua Independenţei”, se arată în mesajul lui Hans Klemm.

Potrivit acestuia, Statele Unite şi România au un interes comun pentru protejarea mediului, la fel de important ca şi cel de promovare a democraţiei.

”Preşedintele Kennedy a spus cândva: «toţi respirăm acelaşi aer». Cu alte cuvinte, aerul pe care îl respirăm în Yosemite, California nu este diferit de aerul pe care îl respirăm la Sleeping Bear Dunes, în Michigan, de unde sunt eu originar, sau de aerul pe care îl respirăm în Munţii Apuseni. Nu doar respirăm acelaşi aer, ci România şi SUA împărtăşesc interesul de a construi o lume sigură. Nu doar prin eforturile noastre importante de a promova securitatea, democraţia şi prosperitatea, ci şi prin datoria noastră comună de a proteja mediul înconjurător pentru copiii noştri şi urmaşii lor”, spune ambasadorul american.

”Vă mulţumesc pentru parteneriatul şi prietenia României acum, când sărbătorim aniversarea Americii”, a conchis Hans Klemm.

Recepţia de Ziua Independeţei Statelor Unite va avea loc vineri seara, la ambasada americană la Bucureşti, la eveniment fiind invitaţi, printre alţii, preşedintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş şi ambasadori ai altor state acreditaţi în România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.