Senatul Statelor Unite a eliminat din proiectul de buget al Pentagonului pe anul viitor, conform datelor analizate de Profit.ro, un articol care prevedea accelerarea instalării de noi capabilităţi la sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore de la baza militară americană de la Deveselu din România, după ce, în vară, Casa Albă a transmis, în punctul său de vedere oficial asupra proiectului, că eficienţa acestor noi capabilităţi nu a fost încă dovedită şi că, în plus, nu sunt cunoscute potenţialele consecinţe neintenţionate pe care acestea le-ar putea avea asupra populaţiei din zonă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Articolul respectiv, 1686, stipula utilizarea de fonduri bugetare pentru cercetare, dezvoltare, testare şi evaluare în anul fiscal 2018 (octombrie 2017 – septembrie 2018) în scopul continuării dezvoltării, achiziţiei şi desfăşurării de capabilităţi antiaeriene la bazele Aegis Ashore din România şi Polonia.

Termenele prevăzute pentru desfăşurararea acestor capabilităţi erau, pentru Deveselu, de maximum 1 an de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a bugetului Pentagonului, iar pentru Polonia – de cel mult 1 an de la data declarării ca operaţionale a bazei americane de la Redzikowo.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

În iulie, Administraţia Prezidenţială de la Washington a transmis Congresului că se opune planului, scrie Profit.ro.

Articolul a primit votul pozitiv al Camerei Reprezentanţilor, însă a fost eliminat din proiectul de buget de către Senat luna trecută, nemairegăsindu-se în ultima variantă a draftului de act normativ.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.