România îl recunoaşte pe Juan Guaidó în calitatea de Preşedinte interimar al Venezuelei, decizia fiind luată de preşedintele Klaus Iohannis, după ce a primit Memorandumul MAE cu tema „Poziţia României cu privire la situaţia din Venezuela”, avizat de către prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, ca titular al deciziilor de politică externă a României şi ca reprezentant al României în plan extern, în conformitate cu prevederile constituţionale, a decis recunoaşterea domnului Juan Guaidó în calitatea de Preşedinte interimar al Venezuelei. Decizia Preşedintelui României a fost luată în urma analizării atente a situaţiei, inclusiv din punct de vedere politico-diplomatic şi juridic, şi în contextul în care majoritatea statelor membre UE şi o serie de aliaţi şi parteneri importanţi ai ţării noastre din spaţiul euro-atlantic au recunoscut legitimitatea Preşedintelui interimar Juan Guaidó", anunţă Preşedinţia.

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că, îndeosebi în contextul în care ţara noastră exercită Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi ţinând cont de dinamica crescută a evoluţiilor internaţionale, România trebuie să aibă în dosarele de politică externă reacţii rapide, bine fundamentate şi ferme, în acord cu priorităţile majore de politică externă pe care le-a urmărit consecvent pe termen lung.

Administraţia Prezidenţială menţionează că a solicitat încă de luni, 4 februarie, imediat după reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre UE (tip Gymnich) de la Bucureşti, transmiterea, în regim de urgenţă, către Administraţia Prezidenţială a unor elemente de evaluare cu privire la acest subiect şi a unei propuneri clare de poziţionare a României, inclusiv din perspectivă politico-diplomatică şi juridică, cu privire la posibilitatea recunoaşterii lui Juan Guaidó drept Preşedinte interimar al Venezuelei, respectiv a legitimităţii acţiunilor sale şi ale Adunării Naţionale.

"În cursul dimineţii de vineri, 8 februarie a.c., la Administraţia Prezidenţială a fost primit Memorandumul MAE cu tema „Poziţia României cu privire la situaţia din Venezuela”, avizat de către Prim-ministrul României. Acest document, care prevedea, printre altele, propunerea de recunoaştere a Preşedintelui Adunării Naţionale, Juan Guaidó, drept Preşedinte interimar al Venezuelei, a fost aprobat imediat de către Preşedintele României", menţionează Administraţia Prezidenţială.

Juan Guaido, preşedintele Parlamentului Venezuelei, aflat sub controlul opoziţiei, s-a autoproclamat în 23 ianuarie ”preşedinte” interimar al ţării şi a fost recunoscut imediat de către Statele Unite şi de aliaţii lor din regiune. De asemenea, 19 state UE l-au recunoscut pe noul lider de la Caracas.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.