Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri, că România a devenit prima ţară care obţine statutul de membru asociat al Comitetului de Asistenţă pentru Dezvoltare al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), forul internaţional care coordonează asistenţa oficială acordată statelor în curs de dezvoltare, pentru reducerea sărăciei, diminuarea inegalităţilor şi îmbunătăţirea nivelului de trai. Ministrul de resort, Oana Ţoiu, spune că acest statut „confirmă o schimbare majoră de mentalitate şi de poziţie” pentru România. ”Ţara noastră nu mai este statul care doar aşteaptă sprijin, ci naţiunea suficient de puternică şi de matură încât să ofere ajutor celor care au nevoie”, afirmă Ţoiu. Potrivit acesteia, acceptarea în acest comitet arată că partenerii internaţionali privesc România „cu încredere şi respect”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aderarea României la Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare intervine pe fondul creşterii constante, în ultimii ani, a volumului asistenţei oficiale pentru dezvoltare oferite de ţara noastră, precum şi al consolidării profilului României ca donator consecvent, predictibil şi credibil la nivel internaţional, precizează MAE într-un comunicat de presă.

Sursa citată menţionează că în anul 2024, valoarea totală a asistenţei oficiale pentru dezvoltare acordate de România a atins 539,1 milioane USD, reprezentând 0,16% din venitul naţional brut, cel mai ridicat nivel înregistrat de România până în prezent, creştere determinată, în principal, de sporirea contribuţiilor la nivel multilateral, în special prin alocările realizate la bugetul pentru dezvoltare al Uniunii Europene.

„Politica României în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare este fundamentată pe nevoile de dezvoltare ale statelor partenere şi pe expertiza şi capacităţile naţionale disponibile, cu accent pe domenii precum dezvoltarea instituţională, tranziţia verde, protecţia mediului şi combaterea schimbărilor climatice, precum şi dezvoltarea umană”, se arată în comunicatul citat.

Aceeaşi sursă menţionează că activităţile de asistenţă oficială pentru dezvoltare sunt orientate către zece state prioritare din regiunea extinsă a Mării Negre, Balcanii de Vest, Orientul Mijlociu şi Africa. MAE notează că Republica Moldova este partenerul prioritar al României, ţara noastră sprijinind activ parcursul european al statului vecin, inclusiv în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

„Acest statut confirmă o schimbare majoră de mentalitate şi de poziţie pentru ţara noastră: România nu mai este statul care doar aşteaptă sprijin, ci naţiunea suficient de puternică şi de matură încât să ofere ajutor celor care au nevoie. Faptul că suntem prima ţară acceptată ca membru asociat în acest comitet arată că partenerii internaţionali ne privesc cu încredere şi respect. Practic, am demonstrat că suntem pregătiţi să stăm la aceeaşi masă cu marile economii ale lumii şi să decidem împreună cum construim un viitor mai sigur”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu.

Statutul de membru asociat al Comitetului de Asistenţă pentru Dezvoltare al OCDE oferă României oportunitatea de a valorifica mai eficient avantajele sale comparative şi experienţa acumulată ca donator, contribuind, totodată, la consolidarea şi eficientizarea sistemului naţional de acordare a asistenţei oficiale pentru dezvoltare şi la creşterea impactului acţiunilor de cooperare internaţională pentru dezvoltare în beneficiul statelor partenere.

Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare al OCDE a fost înfiinţat în anul 1961, avându-şi originea în Grupul de Ajutor pentru Dezvoltare, creat în 1960 în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare Economică Europeană (OEEC). Odată cu transformarea OEEC în OCDE, Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare a devenit un organism permanent al Organizaţiei. Comitetul reuneşte principalii furnizori globali de asistenţă oficială pentru dezvoltare, având ca obiectiv promovarea cooperării pentru dezvoltare şi a politicilor care contribuie la dezvoltarea durabilă, reducerea sărăciei, diminuarea inegalităţilor şi îmbunătăţirea nivelului de trai în statele în curs de dezvoltare.

Principalele etape ale procesului de aderare a României la Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare al OCDE:
•    La 4 iulie 2024, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, Guvernul României a aprobat iniţierea procesului de aderare a României la Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare al OCDE.
•    La 5 iulie 2024, ministrul afacerilor externe a transmis o scrisoare formală către preşedintele Comitetului, exprimând interesul României de a adera ca membru asociat.
•    La 19 decembrie 2024, România a transmis către OCDE informaţii privind îndeplinirea criteriilor şi condiţiilor de aderare la Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare.
•    În perioada 7-10 iulie 2025, OCDE a desfăşurat, la Bucureşti, o misiune de evaluare cu privire la respectarea de către România a criteriilor şi condiţiilor de aderare la Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare.
•    La 7 noiembrie 2025, Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare al OCDE a decis că România întruneşte criteriile şi condiţiile de aderare la Comitet.
•    La 16 decembrie 2025, Consiliul OCDE a aprobat invitarea României de a adera la Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare al OCDE şi transmiterea către ministrul afacerilor externe al României a scrisorii de invitare din partea Secretarului General al OCDE.
•    La 17 decembrie 2025, România a obţinut statutul de membru asociat al Comitetului de Asistenţă pentru Dezvoltare al OCDE, prin transmiterea de către ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu, a scrisorii de acceptare a invitaţiei primite din partea Secretarului General al OCDE, Mathias Cormann.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.