Preşedintele Slovaciei a declarat, luni, la Palatul Cotroceni, că impunerea cotelor obligatorii de imigranţi de către UE a fost o decizie "nefericită", iar tema este una "moartă", în timp ce preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că acest subiect este unul care creează diviziune în Europa, în timp ce este nevoie să fie identificate abordări comune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cotele privind migranţii au fost o propunere nefericită, o soluţie nefericită şi personal le consider ca o temă politică moartă", a spus preşedintele Slovaciei, aflat în vizită la Bucureşti.

Andrej Kiska a precizat că fiecare ţară are o obligaţie morală "să aibă în vedere cum poate să ajute oamenii care fug din faţa morţii şi a ororilor", iar problema primirii imigranţilor este una ce ţine de solidaritate şi a dat exemplul unei posibile crize umanitare în Ucraina.

"Putem să ne imaginăm dacă în Ucraina ar apărea o criză imensă, iar pe teritoriul Slovaciei ar intra câteva sute de mii de refugiaţi din Ucraina că vom cere şi noi ajutor, vom cere restul ţărilor europene solidaritate, o rezolvare comună şi atunci şi noi astăzi trebuie să ne comportăm la fel faţă de ţările care au probleme cu criza migraţiei şi benevol în baza solidarităţii să ajutăm şi să întindem o mână", a spus preşedintele slovac.

Pe această temă, Klaus Iohannis a afirmat că România vrea să fie şi este o parte activă în căutarea unei soluţii pentru criza migraţiei, însă aceasta trebuie să vină prin găsirea punctelor comune în abordările statelor membre UE.

"Cred că este important ca în Europa să căutăm soluţii comune, să terminăm odată cu abordările care divizează Uniunea şi să căutăm soluţii care ne readuc împreună din nou. Această chestiune a migraţiei şi felul în care îi tratăm pe imigranţi din păcate a devenit o chestiune care divide Europa şi nu aduce niciun fel de soluţie. Trebuie să găsim altă abordare, mai bună, comună şi eficientă", a spus şeful statului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.