Preşedintele României, Klaus Iohannis le-a spus liderilor europeni, în spatele uşilor închise, că scandalul de corupţie din Parlamentul European ar putea avea un impact asupra întregii Uniuni Europene, dar şi-a exprimat, totodată, încrederea că Parlamentul va fi capabil să gestioneze problema şi să facă reformele necesare, au declarat doi oficiali familiarizaţi cu discuţia, citaţi de Politico.eu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În timp ce mulţi diplomaţi par a se mulţumi cu ideea de a lăsa ancheta de corupţie - care implică un posibil trafic de influenţă în Parlamentul European - pe seama autorităţilor belgiene, liderii UE au părut, joi, mai îngrijoraţi, potrivit mai multor oficiali şi diplomaţi care au vorbit cu jurnaliştii publicaţiei POLITICO.

Presa nu face decât să întrebe despre corupţie, iar UE are nevoie de un răspuns, şi-a avertizat premierul olandez Mark Rutte colegii europeni în timpul unei discuţii cu uşile închise, potrivit a doi diplomaţi citaţi de Politico.eu.

Colegul său din Letonia, Krišjānis Kariņš, a îndemnat la vigilenţă, pentru a se asigura că problema nu se infiltrează şi în alte instituţii ale UE, a declarat unul dintre oficiali. El şi-a sfătuit totodată colegii să nu propage naraţiunile eurosceptice despre faptul că întregul sistem UE ar fi degradat, a adăugat oficialul.

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, confruntată cu întrebări despre scandal din partea liderilor UE, a subliniat că răspunsul lor va juca un rol în modul în care publicul percepe criza. Ea şi-a apărat propriul teritoriu, spunând că marea majoritate a deputaţilor europeni sunt funcţionari dedicaţi, care nu sunt responsabili pentru comportamentul neadecvat al unora. Ea a promis că se va asigura că deputaţii europeni vor declara în viitor toate invitaţiile şi cadourile primite de la guvernele străine.

CITEȘTE ȘI Francesco Giorgi, iubitul europarlamentarei Eva Kaili, a recunoscut că a luat mită. Cel mai mare scandal de corupţie care a lovit Parlamentul European are o „filieră italiană”, se extinde la Maroc şi devine o poveste de spionaj - presă

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.