Parlamentul European speră să se ajungă la un acord cu privire la viitoarea relaţie dintre UE şi Regatul Unit, dar are nevoie de timp pentru analiza acestuia, au subliniat deputaţii într-o dezbatere care a avut loc vineri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cursul dezbaterii cu vicepreşedintele Comisiei, Maroš Šefčovič, şi negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, aproape toţi vorbitorii au subliniat că Parlamentul preferă să semneze un acord cu Regatul Unit, dar nu cu preţul punerii în pericol a integrităţii pieţei unice.

Aceştia au salutat votul de vineri privind măsurile de contingenţă, în vederea pregătirii unui posibil scenariu fără acord. Vorbitorii au subliniat faptul că acordul propus de UE este fără precedent în ceea ce priveşte domeniul său de aplicare şi oferta sa de a nu aplica tarife şi cote, dar, în schimb, Regatul Unit trebuie să respecte normele privind concurenţa loială. Ei au reamintit că Regatul Unit a stabilit un termen prea scurt pentru negocierea unui astfel de acord. La fel ca şi negociatorul-şef al UE Michel Barnier, eurodeputaţii au solicitat ca flotei de pescuit a UE să i se acorde acces nerestricţionat la apele Regatului Unit.

Mai mulţi eurodeputaţi au salutat încheierea de joi a unui acord care garantează, printre altele, drepturile cetăţenilor şi pacea pe insula Irlanda.

De asemenea, aceştia au reiterat faptul că, în cazul în care s-ar ajunge la un acord după termenul de 20 decembrie stabilit de liderii grupurilor politice joi, Parlamentul nu va fi în măsură să examineze cu atenţie acordul şi să decidă cu privire la aprobarea intrării sale în vigoare la 1 ianuarie 2021.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.