Aproximativ o sută de persoane, majoritatea studenţi moldoveni, s-au strâns, luni seară, în Grădina Publică, din municipiul Galaţi, nemulţumite de rezultatul alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova. Manifestanţii au aprins lumânări, în mod simbolic, spunând că democraţia a murit în Republica Moldova.
Studenţii s-au mobilizat pe Facebook şi luni seară au venit în Grădina Publică, situată lângă Campusul Studenţesc "Alexandru Ioan Cuza" al Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi şi, în mod simbolic, au aprins lumânări spunând că democraţia a murit în Republica Moldova.
Ei au scandat şi lozinci precum "Vrem alegeri repetate", "Mai vrem o ţansă" şi "Vrem viitor fără Dodon".
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
De asemenea, participanţii la miting au adus şi un banner pe care scria: "Dodon, nu meriţi acest fotoliu", "Jos socialismul", "Basarabia-i în doliu".
"Este o zi de doliu pentru studenţii basarabeni din Galaţi. Noi suntem nemulţumiţi de rezultatele alegerilor. Au fost fraudate, iar buletinele de vot insuficiente. Noi am ieşit afară pentru cei care sunt acasă, fiindcă noi suntem aici în Uniunea Europeană, dar ei ce o să facă? Acesta nu e un protest, e doar o adunare paşnică. Aşteptăm multe. Vreau un al treilea tur şi mai vreau ca cei de acasă să ne audă vocea şi să se schimbe ceva", a spus Petronela, o studentă din Republica Moldova.
Grupului de tineri li s-au alăturat şi unii membri PMP, candidaţi la alegerile prezidenţiale din România, din 11 decembrie, între care Cătălin Cristache, liderul PMP Galaţi, primul pe listă la Camera Deputaţilor, şi Marius Stan, fostul primar al Galaţiului şi primul pe lista de la Senat.
Acţiunea s-a desfăşurat aproximatvi o oră, fără incidente.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.