O aplicaţie, un spot pentru televiziune şi fotbalişti profesionişti se numără printre elementele care vor face parte din campania de 33 de milioane de euro derulată de Parlamentul European pentru alegerile din 2019.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Campania presupune, în afara platformei dedataastavotez.eu, lansată în luna septembrie, conştientizarea prin social media, realizarea de spoturi radio şi pentru televiziune, precum şi organizarea de dezbateri.

O noutate o constituie accentul pus pe atragerea tinerilor care au cunoştinţe politice, care nu votează din motive minore, şi prin acţiuni locale. În plus, este efectuată o cercetare pentru a stabili cine sunt cei interesaţi, dar care nu votează.

Este o autodecodare a instituţiei, a spus Stephen Clark, şeful Directoratului care coordonează Birourile Parlamentului European din toate statele membre UE, vineri, la Bucureşti, la o întâlnire cu reprezentanţi ai presei.

„Vrem să aibă cel mai mare efect posibil”, a declarat el despre campanie. „Unde putem avea acestă influenţă? Acei oameni care sunt interesaţi de politică, anjagaţi cumva în politica Europei, dar care nu votează, nu din cauza vreunui principiu, ci din motive relativ slabe, sunt publicul ţintă”.

Până în prezent, 80.000 de persoane s-au înscris pe platforma online dedataastavotez.eu, iar 4.000 dintre ei şi-au arătat deja interesul de a organiza evenimente, grupuri în folosul campaniei.

Bugetul de 33 de milioane de euro, aprobat de Parlamentul European pentru aceasta, a fost împărţit pe cei trei ani de pregătiri, cercetare, sondaje, dezvoltarea unei aplicaţii care va fi lansată pe 5 decembrie, a unui site şi derulare propriu-zisă a campaniei.

Punctul culminant al campaniei va fi spotul TV care va fi lansat cu aproximativ o lună înainte de alegerile europarlamentare, care vor avea loc în perioada 23 - 26 mai 2019. Mesajul va fi unul „puternic şi emoţional”, şi va fi transmis în 24 de limbi.

„Am avut mai mult decât data trecută, când au fost circa 25 de milioane de euro. Dar nu este mult, având în vedere desfăşurarea. În prezent, se lucrează la conceptul spotului şi sperăm ca autorităţile din fiecare ţară să ne pună la dispoziţie gratuit spaţiu de difuzare. În Germania, de exemplu, am primit un spaţiu mare, dar sunt ţări, precum Suedia, care nu ne-au oferit nimic”, a mai afirmat Clark.

El a explicat: „Ne aflăm în faza în care încercăm să construim comunitatea celor interesaţi. Trebuie să spun că avem rezultate fantastice, sunt mulţi tineri care vor să se implice. Am început aducerea la cunoştinţa oamenilor, prin social media şi presă, a realizărilor Uniunii Europene. Candidaţii principali ai grupurilor politice vor fi anunţaţi oficial începând cu finalul acestei luni şi, deşi treaba noastră nu este de a ne amesteca în campania politică, îi vom prezenta şi poate că vom organiza şi noi o dezbatere. După care, spre finalul campaniei, vom face cele mai mari eforturi, folosind toate canalele disponibile”.

La începutul anului viitor, va fi lansat un site dedicat alegerilor europarlamentare, care va oferi informaţii despre candidaţi, despre procesul de vot, ştiri, dar şi sondaje de opinie realizate de compania TNS. 

Despre spotul care va sublinia importanţa participării la vot, Clark a precizat: „Ne interesează să aibă efect local. Mesajul va fi ceva de genul: asta este Europa, avem un stil de viaţă aici, avem democraţie şi libertate, iar aceste lucruri nu pot fi luate de-a gata. Apărăm ceea ce ne aduce împreună ca europeni. Pentru că este delicat să transmitem mesajul cum trebuie, pentru fiecare ţară el va fi livrat uşor particularizat”.

„Nu pot garanta, dar am vorbit cu Asociaţia Fotbalistilor Profesionisti (PFA). Ei ne-au contactat, spunându-ne că vor să ajute, şi chiar astăzi le-am transmis documente. Vom vedea cum va ieşi. Nu vor fi neapărat Ronaldo sau Neymar, ci mai mult jucători recunoscuţi pe plan local, de la cluburi naţionale, chiar şi cele mai mici”, a mai explicat Clark. 

Mesajele transmise de ei vor fi în genul „Sunt fotbalist, dar ceea ce mă interesează cu adevărat sunt schimbările climatice”.

În Slovenia, spre exemplu, au fost cooptate vedete de televiziune care vor milita pentru prezenţa la vot în mai 2019.

„Ieri, am primit un telefon de la cineva din Irlanda - nu, nu este Bono - care mi-a spus că vrea să facă un cântec despre Europa. Este destul de cunoscut în Irlanda. Este cumva mai bine dacă este vorba despre personalităţi la nivel local. Aşa că este posibil ca un român pe care eu nu îl cunosc să aibă influenţă mare în ţară”.

Prin comparaţie, în octombrie 2013, se vorbea foarte puţin despre următoarele alegeri europarlamentare, acum, prezenţa în media a celor programate în 2019 este cu 35% mai mare, a adăugat Clark. „Asta pentru că Europa este acum un loc foarte diferit, din punct de vedere politic. Există noi partide, noi probleme, diferite viziuni. Aceste alegeri au şi o importanţă simbolică”.

La cele mai recente alegeri europarlamentare, din 2014, şi-au exprimat opţiunile 42,61% dintre cetăţenii cu drept de vot ai celor 28 de state membre.

Cât priveşte România, aici au ales 32,44%, cifră în creştere spun reprezentanţii PE. Cea mai scăzută prezenţă la vot a fost înregistrată în Slovacia, cu 13% participare la scrutin în 2014.

În 2019, în ţara noastră, alegerile europarlamentare vor avea loc pe 26 mai.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.