Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, va merge luni, la Bruxelles, pentru reuniunea Consiliului Afaceri Generale, unde se va aproba decizia Consiliului de autorizare a deschiderii negocierilor cu Marea Britanie privind ieşirea din Uniunea Europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Miniştrii pentru afaceri europene vor aproba decizia Consiliului de autorizare a deschiderii negocierilor pentru un acord cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord care stabileşte condiţiile de retragere din Uniunea Europeană. Totodată, reuniunea CAG va avea pe agendă şi adoptarea proiectului de decizie a Consiliului Uniunii Europene referitor la instituirea grupului de lucru ad-hoc privind articolul 50, precum şi discuţii pe marginea agendei adnotate a Consiliului European UE27 din 22 sau 23 iunie 2017", informează MAE.

La Bruxelles, Ana Birchall va avea şi o întrevedere cu omologul eston, Matti Maasikas, pentru discuţii pe marginea priorităţilor Preşedinţiei estone a Consiliului UE şi a principalelor dosare în dezbatere la nivel european.

"Pentru noi este deosebit de importantă protejarea drepturilor şi intereselor românilor din Marea Britanie şi ale familiilor lor. (...) Poziţia noastră de principiu este ca aceste directive să fie neechivoce şi să corespundă intereselor UE27, în special în privinţa aspectelor sensibile, precum drepturile cetăţenilor şi implicaţiile financiare", spune Birchall, potrivit MAE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.