Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a afirmat joi, la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, unde s-a aflat alături de ministrul britanic al Apărării, că Marea Britanie reprezintă pentru România unul dintre cei mai importanţi parteneri strategici, lăudând şi profesionalismul miliarilor britanici aflaţi în misiune în ţara noastră. Fifor a apreciat că este necesară o coordonare eficientă în privinţa ameninţărilor convenţionale, şi nu numai, cu care ne confruntăm şi mai ales în privinţa răspunsurilor care trebuie date.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mihai Fifor şi ministrul Apărării al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Gavin Williamson, au făcut joi după-amiază o vizită la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu şi s-au întâlnit cu militarii Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii care execută în România misiuni de poliţie aeriană.

În discursul ţinut în faţa militarilor, Mihai Fifor a amintit că Marea Britanie este unul dintre cei mai importanţi parteneri strategici pentru România.

“Aş vrea, Excelenţa voastră, să vă asigur că acesta este un excepţional prilej pentru mine să mulţumesc bravilor militari britanici care se află dislocaţi în baza de la Mihail Kogălniceanu pentru misiuni de poliţie aeriană şi instruire, contribuind astfel la creşterea interoperabilităţii. Vă asigur că Marea Britanie reprezintă pentru România unul dintre cei mai importanţi parteneri strategici, iar vizita Excelenţei Sale, domnul ministru Gavin Williamson, în ţara noastră demonstrează trendul ascendent al relaţiilor bilaterale”, a declarat Fifor.

El a mai spus că este necesară o coordonare eficientă în privinţa ameninţărilor convenţionale, şi nu numai, cu care ne confruntăm.

“În prima parte a zilei am realizat un schimb fructuos de opinii, atât în ceea ce priveşte situaţia de securitate din zonele de interes comun, cât şi referitor la provocările specifice fiecăruia dintre statele noastre. Apreciez că este necesară o coordonare eficientă în privinţa ameninţărilor convenţionale şi nu numai cu care ne confruntăm şi mai ales în ceea ce priveşte răspunsurile pe care trebuie să le oferim. Aşa cum a fost convenit la summit-ul din luna iulie, am reconfirmat angajamentul nostru pentru implementarea unei abordări coerente prezenţei înaintate ca un întreg, inclusiv în termeni de planificare, comandă şi control, capabilităţi şi exerciţii, păstrând totodată natura specifică a prezenţei înaintate consolidate şi prezenţei înaintate adaptate”, a spus ministrul, care a precizat că România este onorată de sprijinul constant oferit de Marea Britanie.

Mihai Fifor a mai ţinut să sublinieze profesionalismul militarilor britanici aflaţi în baza de la Mihail Kogălniceanu.

“Îmi face o deosebită plăcere să reiterez aprecierea noastră pentru prezenţa Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, respectiv cei aproximativ 160 de militari dislocaţi la baza militară de la Mihail Kogălniceanu şi a aeronavelor Eurofighter Typhoon care execută misiuni de poliţie aeriană consolidată în perioada 1 mai – 31 august 2018. Subliniez aici profesionalismul şi dedicarea cu care aceştia îşi desfăşoară activitatea zilnică şi contribuie implicit la menţinerea unui climat de pace şi stabilitate regională. Considerăm că prezenţa partenerilor britanici în România reprezintă nu numai o contribuţie consistentă la implementarea măsurilor de asigurare, dar transmite şi un mesaj de puternic de solidaritate aliată”, a mai spus Fifor în discursul său.

Ministrul Apărării al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Gavin Williamson, le-a mulţumit militarilor britanici pentru activitatea desfăşurată în România, spunând că prin acţiunile lor aduc mai multă siguranţă continentului.

“Nu este necesar să vă spun de ce este atât de importană activitatea voastră. Pe scurt şi cel mai important este că vă aflaţi aici şi munca voastră contează. Contează pentru că aduce mai multă siguranţă continentului, prietenilor şi familiilor voastre de acasă. Voi apăraţi poporul României, popoarele din Europa de Est şi poporul Marii Britanii la o vreme de turbulenţe internaţionale crescânde. Nu mai departe decât săptămâna trecută aţi decolat pentru a intercepta un bombardier al Rusiei (Su-24 Fencer) care zbura aproape de spaţiul aerian NATO”, a declarat ministrul britanic.

El a mai spus că în Marea Britanie au ajuns să cunoască cât se poate de bine pericolele crescânde ale agresiunilor stat contra stat.

“În Marea Britanie am ajuns să cunoaştem cât se poate de bine pericolele crescânde ale agresiunilor stat contra stat. Am fost martorii unei creşteri înzecite a activităţilor submarinelor Rusiei în Marea Nordului şi ai folosirii unui agent neurotoxic la Salisbury, prima dată când se folosesc agenţi chimici pe pământ european de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial”, a menţionat Gavin Williamson.

El le-a mai spus militarilor că ajută NATO să transmită un semnal adversarilor că nu se vor lăsa intimidaţi.

“Mai mult, aici ajutaţi NATO, cea mai mare alianţă defensivă din lume, să transmită un semnal adversarilor săi, un semnal că nu ne vom lăsa intimidaţi, un semnal că rămânem uniţi în hotărârea noastră de a descuraja orice ameninţare şi a de a menţine şi siguranţa şi securitatea a aproape un miliard de oameni”, a completat ministrul britanic.

Cei doi oficiali s-au întâlnit cu militarii Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii dislocat în România pentru executarea misiunilor de poliţie aeriană întărită, precum şi cu personal din Forţele Aeriene Române care îşi desfăşoară activitatea în Baza 57 Aeriană.

 

 

 

 


 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.