MAE organizează, începând de luni, timp de două zile, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, sub titlul „Un deceniu al schimbărilor: impactul diplomaţiei române". Pe lângă şefii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României din străinătate, precum şi membri ai conducerii Ministerului Afacerilor Externe şi înalţi oficiali români, ca invitaţi, se află, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă Kaja Kallas, miniştrii de Externe ai Republicii Moldova, Poloniei, secretarul general adjunct al NATO, Radmila Šekerinska şi vicepresedintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu. Marţi, diplomaţii români vor fi primiţi la Palatul Cotroceni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ministerul Afacerilor Externe organizează, în perioada 25-26 august 2025, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR2025), sub titlul „Un deceniu al schimbărilor: impactul diplomaţiei române". Lucrările Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române vor fi conduse de către ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu, şi se vor desfăşura la Bucureşti, la Palatul Parlamentului”, anunţă MAE.

Evenimentul organizat, conform tradiţiei, în apropierea Zilei Diplomaţiei Române, sărbătorită anual la data de 1 septembrie, va reuni, în format fizic, şefii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României din străinătate, precum şi membri ai conducerii Ministerului Afacerilor Externe şi înalţi oficiali români.

Evenimente
25 septembrie - IMM-urile, oxigen pentru România (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)

Pe durata lucrărilor, preşedintele Nicuşor Dan, prim-ministrul Ilie Bolojan, conducerea Parlamentului, precum şi liderii coaliţiei de guvernare, vor avea discuţii cu şefii de misiuni diplomatice şi consulare.

"Reuniunea Ambasadorilor" oferă ocazia unei viziuni şi a unei determinări comune, esenţiale într-o perioadă de incertitudini şi riscuri globale, precizează MAE.

Sesiunile de lucru ale RADR2025 vor fi dedicate noii realităţi strategice regionale şi subliniază preocuparea pentru securitatea regiunii, consolidarea parteneriatelor euro-atlantice şi adaptarea la schimbările geopolitice din vecinătate.

Elemente importante pe agendă sunt diplomaţia economică şi importanţa aderării la OCDE, precum şi gestionarea afacerilor consulare şi relaţia cu partenerii instituţionali.

Invitaţii speciali pentru sesiunile de lucru sunt:  Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă şi politica de securitate, Kaja Kallas (în sistem videoconferinţă); viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popşoi; viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Polone, Radosław Sikorski (în sistem videoconferinţă); secretarul general adjunct al NATO, Radmila Šekerinska (în sistem videoconferinţă); vicepresedintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu.

Ediţia din acest an include şi un mesaj video al ministrului afacerilor externe al Republicii Finlanda, Elina Valtonen.

”RADR2025 pune accent pe dimensiunea europeană, evidenţiind rolul cetăţeanului în modelarea viitorului Uniunii Europene şi promovând coeziunea, prosperitatea şi siguranţa în Europa extinsă. România îşi reafirmă astfel angajamentul pentru cooperare regională, integrare europeană şi leadership responsabil, transformând diplomaţia într-un instrument de securitate, competitivitate şi influenţă strategică”, subliniază MAE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.