MAE anunţă luni, după ce 12 angajaţi ai Agenţiei Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) au fost acuzaţi de implicare în atacurile Hamas din 7 octombrie, din Israel, mai multe state suspendându-şi finanţarea, că, până la finalizarea investigaţiei declanşate de ONU în acest caz, nu vor fi lansate proceduri pentru noi contribuţii voluntare către agenţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”MAE a luat notă cu maximă îngrijorare de recentele acuzaţii grave privind presupusa implicare a unor membri ai personalului Agenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite de Ajutorare şi Lucrări pentru Refugiaţii din Palestina în Orientul Apropiat - UNRWA - în atacurile teroriste ale Hamas împotriva Israelului, de la 7 octombrie 2023. Aceste acuzaţii trebuie să facă obiectul unor investigaţii imediate şi aprofundate ale ONU. Salutăm reacţia rapidă a conducerii UNRWA de a rezilia cu efect imediat contractele persoanelor vizate şi ne exprimăm toată încrederea că investigaţiile demarate de ONU, aflate inclusiv în atenţia Secretarului General al organizaţiei, vor clarifica situaţia în cel mai scurt timp. Până la finalizarea investigaţiei, MAE nu va lansa proceduri pentru noi contribuţii voluntare către UNRWA”, transmite MAE.

MAE reia în mare măsură declaraţiile făcute în urmă cu o zi pe acest subiect, noutatea fiind anunţul referitor la finanţarea UNRWA.

”Nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România, urmând a ne menţine coordonarea cu partenerii noştri, inclusiv la nivel european”, precizează ministerul.

MAE reaminteşte că România a condamnat ferm, încă din primele momente, atacurile Hamas de la 7 octombrie 2023 împotriva Israelului, considerând inacceptabile actele teroriste, exprimând regretul pentru victimele înregistrate, condamnând luarea de ostatici şi făcând apel pentru eliberarea acestora.

”Toate aceste elemente sunt în deplină concordanţă cu poziţia consacrată, principială a României faţă de situaţia din Orientul Mijlociu şi Procesul de Pace din regiune, cu accent pe soluţia celor două state”, subliniază Ministerul Afacerilor Externe.

Cea mai recentă hotărâre de Guvern referitoare la finanţarea UNRWA, prevede o contribuţie de 200.000 de euro.

”Se aprobă plata unei părţi a contribuţiei financiare voluntare anunţate de România în cadrul Conferinţei anuale a Donatorilor internaţionali pentru UNRWA, reprezentând suma de 200.000 EUR”, se arată în HG.

Contravaloarea în lei a contribuţiei financiare voluntare se suportă ”din bugetul Ministerului Afacerilor Externe pentru anul 2023, capitolul 51.01 "Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul 55 "Alte transferuri"”.

Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) a anunţat vineri că a deschis o anchetă în cazul mai multor angajaţi suspectaţi de implicare în atacurile din 7 octombrie din Israel comise de Hamas şi a precizat că a întrerupt colaborarea cu aceşti membri ai personalului.

"Autorităţile israeliene au furnizat UNRWA informaţii despre presupusa implicare a mai multor angajaţi ai UNRWA în atacurile oribile din Israel de la 7 octombrie", a declarat Philippe Lazzarini, comisarul general al UNRWA.

Ca reacţie, SUA şi numeroase alte ţări au anunţat că suspendă temporar finanţarea UNRWA, după ce Israelul acuză 12 membri de implicare în atacul de la 7 octombrie.

Şeful Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) a declarat sâmbătă că decizia a nouă ţări de a suspenda finanţarea din cauza acuzaţiilor că personalul a fost implicat în atacurile din 7 octombrie din Israel este şocantă şi a îndemnat aceste ţări să revină asupra deciziei.

"Este şocant să vedem o suspendare a fondurilor către agenţie ca reacţie la acuzaţiile împotriva unui mic grup de angajaţi, mai ales având în vedere măsurile imediate pe care UNRWA le-a luat prin rezilierea contractelor acestora şi prin solicitarea unei investigaţii independente şi transparente. Biroul Serviciilor de Supraveghere Internă al Organizaţiei Naţiunilor Unite (OIOS), cea mai înaltă autoritate de investigaţie din sistemul ONU, a fost deja sesizat cu privire la această chestiune foarte gravă”, menţionează şeful UNRWA.

UNRWA este principala agenţie umanitară din Gaza, peste 2 milioane de persoane depinzând de ea pentru simpla lor supravieţuire.   Mulţi sunt înfometaţi, în timp ce ceasul se apropie de o foamete iminentă. Agenţia administrează adăposturi pentru peste 1 milion de persoane şi oferă hrană şi asistenţă medicală primară chiar şi în perioada de vârf a ostilităţilor, a subliniat Lazzarini.

Dintre cei 12 membri ai personalului UNRWA care ar fi fost implicaţi în atacul mortal comis de Hamas pe 7 octombrie în Israel, nouă au fost concediaţi, unul a fost ucis, iar identitatea altor doi este "în curs de clarificare", a transmis secretarul general al ONU, António Guterres, citat de CNN.

"Organizaţia Naţiunilor Unite ia măsuri rapide în urma acuzaţiilor extrem de grave împotriva mai multor membri ai personalului Agenţiei ONU pentru refugiaţi palestinieni (UNRWA)", a declarat duminică Guterres, adăugând că organismul de supraveghere al ONU a lansat deja o anchetă şi că urmează o analiză independentă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.