Preşedintele Klaus Iohannis are programată, în a doua zi a vizitei sale de stat în Israel şi Palestina, vizitarea Memorialului ”Yad Vashem”, unde sunt comemoraţi evreii care au căzut victime în cel de-al doilea război mondial, în programul prezidenţial figurând şi o întrevedere cu preşedintele Knesset-ului, forul legislativ din Israel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

A doua zi a vizitei lui Klaus Iohannis va începe cu depunerea unei coroane de flori la mormântul lui Theodor Herzl, părintele mişcării sioniste ce a dus la întemeirea statului Israel în 1948. Apoi preşedintele va merge la Memorialul ”Yad Vashem”, închinat celor 6.000.000 de evrei ucişi în Holocaust. 

Pe plan politic, Iohannis va avea mai întâi discuţii cu liderul opoziţiei parlamentare, Isaak Herzog, urmate de o întrevedere cu preşedintele Knesset-ului, Yuli-Yoel Edelstein. 

Ziua se va încheia cu o vizită la Aşezământul Bisericii Ortodoxe Române din Ţara Sfântă.

Preşedintele României s-a întâlnit, luni, cu omologul său israelian, Reuven Rivlin, iar apoi cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu. 

Preşedintele Klaus Iohannis i-a spus premierului israelian că procesul de pace din Orientul Mijlociu este o prioritate pe agenda externă a României, care susţine ”soluţia celor două state” şi o soluţionare paşnică.

”Mă aflu astăzi aici, la Ierusalim, din dorinţa de a intensifica relaţia bilaterală dintre România şi Israel, două state unite de o prietenie solidă, care a rezistat de-a lungul timpului, în ciuda provocărilor de natură internă sau externă. Importanţa specială pe care o acordăm parteneriatului nostru a fost demonstrată cu numeroase ocazii”, şi-a început preşedintele Iohannis declaraţia susţinută alături de premierul Netanyahu.

Iohannis i-a mulţumit lui Netanyahu pentru sprijinul Israelului în urma incendiului din Clubul Colectiv.

”Mulţumesc cu această ocazie Israelului pentru sprijinul acordat în urma tragicului eveniment petrecut în Clubul Colectiv din Bucureşti, în noiembrie 2015. Mai multe spitale din Israel s-au oferit atunci să preia răniţi sau să trimită doctori şi multe persoane s-au implicat. Vă mulţumim încă o dată pentru această deosebită manifestare de solidaritate şi apreciem acest tip de implicare”, i-a spus preşedintele Iohannis premierului Netanyahu, în declaraţia de presă susţinută alături de acesta în cursul vizitei în Israel.

Klaus Iohannis a menţionat că marţi va vizita Muzeul Memorial al Martirilor şi Eroilor Holocaustului Yad Vashem – ”un loc simbolic, care omagiază memoria trecutului, comemorând milioanele de evrei care au murit în acele momente întunecate din istoria umanităţii”.

”Revenirea în actualitate a antisemitismului pe plan european şi internaţional necesită un răspuns adecvat. Consider că educaţia este un instrument esenţial în lupta împotriva acestui fenomen, instrument menit să conducă la cunoaştere adecvată a realităţilor istorice care au generat acele acte abominabile”, a continuat preşedintele.

În discuţiile cu premierul Netanyahu a fost abordat şi subiectul israelienilor care au emigrat din România şi care se dovedesc a fi o punte solidă de legătură între cele două state şi naţiuni. ”Cred cu tărie în potenţialul acestora de a fi în continuarea o forţă catalizatoare în dezvoltarea parteneriatului nostru. Este foarte emoţionant modul în care aceşti oameni vorbesc despre România şi despre copilăria petrecută acolo”, a comentat preşedintele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.